Mi-am început ziua citind despre un nou studiu care analizează percepția femeilor despre propria lor frumusețe.
Nu vă mai spun concluziile, garantat le știți deja, suntem perpetuu nemulțumite de modul în care arătăm, ne credem mai grase și urâte față de cum ne percep alții/ altele, iar presiunea socială de a arăta oricând ca scoase din cutie nu ajută nici ea prea mult. În schimb bărbații se declară mulțumiți de noi, cel puțin în studii, că în realitate mai scapă câte un “cine e grăsuța?”
Ce-i drept trăim vremuri în care standardele frizează ridicolul. Și nu numai cele de frumusețe, ci în general: cariera trebuie să fie cu sclipici și scaun managerial, copiii să petreacă suficient timp cu părinții lor, locuințele să fie întotdeauna ca de revistă, relațiile cu soțul/ soția ca de roman, vacanțele – de reclamă, iar contul bancar – al unui interpret de manele.
Despre frumusețea zilelor noastre, numa’ de bine: există acum extensii de păr, gene false, unghii reconstruite cu gel, ciorapi care strâng celulita, fond de ten aplicabil cu șpaclul, fațete dentare, diete de tot soiul și, mai presus de toate, aplicații de telefon care ne fac să arătăm nefiresc de bine în poze. Uneori mă uit pe Instagram și mi se pare că sunt un alien rătăcit pe o planetă a umanoizilor de plastic.
Suntem bine de tot. Dar în toată goana asta obositoare pentru a arăta perfect, văd tot mai multe manechine și tot mai puține cupluri conectate real, pe stradă sau în restaurante. Tot mai rar oameni voioși, bucuroși, relaxați, împăcați, îmbrățișări calde sau priviri admirative și tot mai des persoane zombificate în căutarea outfit-ului perfect.
La ce ne folosește așadar să fim frumoși în zilele noastre dacă asta nu ne face și fericiți? Care sunt beneficiile personale și sociale, că cele economice sunt mai mult decât evidente?
Frumusețea este în mod clar supraestimată. N-am să spun platitudini false de genul “cea interioară este mai prețioasă” pentru că atât înăuntru cât și la fațadă, oamenii sunt un cumul de calități și defecte. Frumusețea interioară este așadar fie una de moment, fie un orb al găinilor trăit de privitor.
Dar în general femeile superbe sunt nefericite. Copiii nefiresc de frumoși priviți ca bibelouri sau folosiți în contexte care îi depășesc. Iar bărbații arătoși un bun social, pe care trebuie să-l împarți cu numeroase alte persoane care au bilet de ordine la aceeași coadă.
Dacă tot depunem efort și cheltuim timp, energie, bani, atunci să alegem a căuta fericirea, nu frumusețea. Adică amintiri frumoase, oameni care ne fac să ne simțim valoroși dincolo de bust sau buze, relații care ne încarcă de energie, contexte care ne bucură. Restul este deșertăciune.