Cu jumătate de cafea băută am purces la umflat baloane. Cam cincisprezece, apoi am simțit că mă hiperventilez. De balustrada scării stă atârnat un soi de ornament plin de sclipici și ursuleți a căror mamă s-a hiperventilat și ea umflându-le bășici colorate și mirosind a cauciuc.
1 Iunie a fost dintotdeauna sărbătoarea mea favorită. Mi s-a părut întotdeauna grozav ca cineva să dea și copiilor o zi de sărbătoare. Da, acelora despre care se vorbește de față cu ei ca și cum ar fi invizibili, acelora care nu prea au dreptul de a decide în ceea ce îi privește, care știu atât de multe, dar le sunt recunoscute atât de puține.
Aceste rânduri nu sunt totuși pentru copii. Sunt pentru părinții lor, cei ocupați și aproape perfecți. Cei care știu mai bine, pot mai bine, vor mereu tot mai bine. Cei care uită adesea că și ei au fost copii.
Dragii mei, măcar de ziua lor lăsați-i să:
Își aleagă hainele de purtat. Vor bocanci și pantaloni de pijama? Perfect, doar când sunt mici pot purta asta. Vor cu picioarele goale în nisipul de parc? E cald și există șervețele umede. Vor tricoul care le-a rămas mic? Dacă-i mai încape, de ce nu?
Să alerge, să transpire, să obosească. Cei mici au alt nivel de energie ca adulții și nu am înțeles niciodată de ce nu-i lăsăm să-și descarce bateriile.
Să încalce reguli care nu îi pun în pericol nici pe ei, nici pe cei din jur. Nu se termină lumea dacă țipă, mai scapă un cuvânt urât, aruncă o jucărie sau se dau pe tobogan pe burtă (evident, cu aterizare pe picioare).
Să se bucure! Am observat adulți care consideră aproape indecente manifestările de fericire ale copilului. Nu pricep de ce ar fi interzis să râzi tare, să țopăi, să-ți strigi bucuria sau să o împărtășești altora.
Să plângă! Știu, plânsul copilului trezește în noi sentimente greu de purtat, dar este o manifestare afectivă normală. Băieții nu sunt fetițe dacă plâng, fetițele nu sunt mimoze, Moș Crăciun nu-și dă demisia din funcție pe motiv de poluare fonică și nici nu-i vor lua țiganii, pentru că au și ei plângăcioșii lor (sper ca odată cu generațiile actuale de bunici să dispară și amenințarea în cauză pentru că este extrem de indecentă).
Să stea cu părinții! Cred că ziua asta liberă este cel mai frumos cadou oferit copiilor noștri. Timpul adulților, atât de cheltuit cu serviciul și distragerile ulterioare, este cel mai prețios dar pentru cei mici.
N-ar prinde rău totuși nici niște cadouri! Și ceva dulce, știu că excesul e dăunător, dar parcă nici să le tăiem din listă un gust divin pentru care natura ne-a înzestrat să-l percepem nu-i firesc.
Eu așa voi face. Să ne bucurăm deci ca niște copii și cu ai noștri copii de această zi a inocenței!