Nu dați cu pietre că vă spun asta, dar religia a fost prima formă instituționalizată de suport psihologic a umanității. Între timp psihologia a devenit o știință, iar psihiatria o ramură medicală, dar pe vremurile când acestea nu existau, instituțiile religioase preluau această funcție socială.
Să vă dau câteva exemple: spovedania este dovedit utilă, Freud a mutat-o într-un loc mai comod și a renunțat la penitență.
Ideea renunțării la control este și ea funcțională. Nu stă în puterea noastră să facem orice și a da altcuiva, divin, impalpabil, ușor de învinovățit, dar și de mulțumit, frâiele destinului nostru poate fi salvator uneori.
Smerenia, abținerea prin post, ajutorul oferit celorlalți sunt valori religioase utile atât la nivel social, cât și individual.
Acum avem multiple opțiuni, care nu exclud totuși biserica. Schizofrenia se tratează medicamentos, nu prin exorcizări, iar în cazul depresiei ajută mai mult să te spovedești unui psiholog decât unui preot, pentru că sigur va lipsi componenta învinovățirii. Sau cea a păcatului.
Deci care-i treaba cu sărbătorile?
Scopul lor religios este foarte bun. A sărbători ceva atât de magic și grandios reprezintă nu doar un motiv de bucurie, ci și o supapă, o formă de renunțare la sine și la necazurile prin care ai trecut. Simbolistica lor creștină nu este întâmplătoare, sărbătorim nașterea spre final de an, când involuntar purcezi la bilanțuri și renașterea, învierea primăvara, când o vezi cu ochiul liber și în natură.
Ai avut un an greu, plin de belele și nereușite? (Și eu 🙂). Nu-i bai, bucură-te că s-a născut Hristos, iar păcatele tale se mântuiesc odată cu el. Ai avut o iarnă cumplită? (Doamne fere’, încă una?) Renaște acum natura, dar și cheful tău de viață!
Omul modern însă dă propriile sale semnificații acestor sărbători. Și nu întotdeauna unele mai sănătoase. Obsesia consumului, comparațiilor mută focusul de la abstractul promovat religios, la concretul propriei existențe. Adică fix ce încercau strămoșii a evita, știind că pe măsură ce stăm obsesiv cu ochii critici pe noi înșine avem șanse mari să ne dezechilibrăm în relația cu sine și cu ceilalți.
Așa că n-ar strica să ne uităm puțin la sărbătorile de altădată și să încercăm să recreăm cât putem din spiritul lor. Adică să încercăm voluntar și conștient să prețuim tihna, smerenia, familia (tradițională sau nu), liniștea, colindele, spiritualitatea. Ar putea ajuta!