Vine la mine cu un balon desumflat si pricăjit:
– Maie ombo!
Să-i fac balonul mare.
Să-l umflu, zic!
Ma uit la băşică – avariată rău. Capătul îi era legat într-un nod strâns de cauciuc si toată partea de sub gâlmă era lipită din cauza căldurii. Nu l-aş fi putut face maie nici printr-o minune.
– Maie ombo!
Încerc să-i aduc o minge. Nu merge! O carte. Nici atât!
– Maie ombo!
Mă pun aşadar pe restaurat balonul. Iau o foarfecă, tai nodul plus partea lipită şi încerc să-l umflu. Înţeleg astfel şi de ce are gâtul ăla: fără el nu poţi să-l faci maie.
Suflu, trag, mă înroşesc toată, bag forţă de mă ia leşinul, dar îmi iese. Dintr-un balon mititel şi stafidit fac unul bulbucat. Maie, zău, la cât m-am chinuit! Mă gândesc cum să-l leg să-şi păstreze bulbucătura, ajung la birou, iau niste bandă de lipit şi, victorioasă, mă pregătesc să prezint băşica în varianta optimizată.
Cui? Copilul venea spre mine, râzând, cu o alta în mână.
– Maie ombo!
Exista şi un balon mare. Trebuia doar să-l caut.
Maie toantă…