Fac parte din generația care și-a luat cunoașterea din școală și din bibliotecă. Accesul la informație ne-a fost anevoios din punct de vedere logistic, pentru că nu toți aveam acasă, ori în proximitate, materialele necesare pentru a o extrage.
Profesorii ne-au fost, așadar, principalele surse de a ști. Asta până în facultate, când unii am învățat că cel mai important lucru este abilitatea în sine de a învăța, nu doar cunoștințele în cauză. Dar chiar și atunci am mers la bibliotecă intensiv.
Astăzi informația este prea accesibilă. Oricine poate emite păreri care tind să ajungă, prin viralizare, certitudini. Astfel că misiunea profesorilor devine aceea de a-și învăța elevii nu doar cum să învețe, dar și în ce modalitate să selecteze conținutul autentic și relevant din toată maculatura Internetului.
În mod paradoxal, deși par abordări diametral opuse venite din provocări contradictorii, profesorii de azi au aceeași meserie dintotdeauna: să ofere informații precise, exacte, corecte. Definiții clare, complete. Pe care să le “traducă” apoi în limbaj uzual, inteligibil tuturor. Și care să devină adevărate unități de măsură.
Dar părinții cred acum că școala ar trebui să fie mai puțin riguroasă, pentru că, nu-i așa, găsim totul la un click distanță.
Dacă ar fi să o luăm pe panta aceasta, nici operațiile matematice nu ne-ar mai trebui prin curricula școlară: avem toți câte un calculator la îndemână. Scrisul cu stiloul? Acum folosim tastaturi. O limbă străină? Vorbesc aplicațiile de traducere în locul nostru!
Și ce ar trebui să învețe copiii la școală? Cei din bulele selecte vor enumera Educația financiară, Dezvoltarea personală și Antreprenoriatul. (Care oricum apar toate prin conținuturile actuale, dar cine mai deschide manualele copiilor când sunt atâtea de comentat prin Social Media?). Restul s-a lecuit de așteptări.
Realitatea este că nu poți avea educație financiară fără să știi adunarea, scăderea, înmulțirea, împărțirea și ordinea efectuării lor. Așa că de fiecare dată când vă întrebați “de ce ar trebui să știe copilul meu asta?” Răspunsul corect ar fi: “pentru ca să știe și altele”.
Chiar dacă ni se pare că avem toată știința în butoanele telefoanelor deștepte, informațiile relevante au rămas inaccesibile logistic. De regulă costă, sunt publicate în zone online care nu sunt vizibile tuturor sau au nevoie de validare, ca orice altă informație științifică.
Iar procesele psihice, mai ales cele cognitive, au nevoie de mult mai mult decât a citi pe un ecran, pentru a se dezvolta și funcționa în parametri optimi.
Vă voi da și un exemplu personal: nu iubesc foarte tare temele la muzică ale copilului mic, asta și pentru că interesul lui față de materia respectivă tinde spre minus infinit. Dar știu că sunt acolo niște coduri și algoritmi care dezvoltă gândirea poate la fel de bine ca matematica. Și nu mă voi alătura niciodată celor care cred că această materie ar trebui să devină opțională. Un cinci la muzică vă va ajuta copilul mai mult decât să nu facă deloc respectiva materie, iar dacă o gândiți pe aia cu “îi strică media!” înseamnă că nu știți de ce îl trimiteți, de fapt, la școală.
Concluzionând: Internetul este bun, ne oferă un univers nelimitat de informații. Dar tot trebuie să mai treci prin școală, inclusiv prin cea a vieții, să înveți a discerne între ceea ce este util și ce este balast, între ceea ce te ajută cu adevărat sau doar îți pansează ego-ul cu opinii la fel de proaste ca ale tale, între ce îți oferă cunoaștere și ce te face să simți ceva serotonină.
Și nu uitați că autoritatea specialiștilor de azi, ale căror opinii trebuie să răzbată în oceanul de multe alte păreri care se bat cap în cap, tinde să se limiteze la interesele lor comerciale și nu la rigorile științei.