A venit acel moment din an în care pe grupul de Facebook al comunității noastre au început anunțurile de tipul “vreau să donez o masă caldă/ cadouri/ brad pentru o familie nevoiașă”.
Este frumos să ne gândim la alții, dar mă întreb dacă nu cumva cei care își strigă public generozitatea o fac pentru a se simți mai bine în pielea lor și nu neapărat pentru a le face altora viața mai frumoasă. Pentru că găsești la tot pasul loc de fapte bune, nu trebuie să ceri consultanță online.
Sunt mulți oameni încercați și nu știu cât îi ajută doar o masă copioasă de sărbători. Crăciunul ne îndeamnă să fim mai buni, dar oamenii suferă de frig sau alte neajunsuri și în ianuarie sau februarie, au nevoie de utilități și în mai, iar de hrană chiar și în august. Bunăvoința nu ar trebui să fie cu termen de valabilitate.
În plus, cei care au trăit în sărăcie își amintesc cu amărăciune gesturile de generozitate sezonieră, spunând că sunt mai grele decât lipsurile. Pentru că generează false speranțe de prea bine care se sparg inevitabil, rănind profund în interior.
Să te preocupi constant de binele cuiva este adevărata bunătate. Nu doar de cei care sunt strâmtorați, ci să porți atenție către toate nefericirile celor din jur și dacă nu putem ajuta, măcar să nu producem mai multă suferință.
Există oameni care nu au ce pune pe masă de Crăciun. Există cei care nu mai au lângă cine sta de sărbători. Care suferă de boli incapacitante. Care și-au pierdut rostul. Suferințele nu iau pauză de Crăciun, așa cum nu se opresc nici în timpul anului.
Mila nu ajută. Ci grija autentică, gesturile totale.
În loc să căutăm în comunitate victima perfectă a sorții, căreia să-i oferim o seară de neuitat și de care să uităm atunci când luminițele se sting, mai bine privim în jur.
Sunt mulți cei care ar avea nevoie de puțin ajutor. Tot mai mulți.