Între băieții mei este o diferență de 10 ani. Așa s-au potrivit lucrurile, iar eu le las întotdeauna ca atare dacă sunt deja potrivite.
Nu cred că un interval mai mic ar fi ajutat sau încurcat. Relațiile ar fi fost aceleași: tot s-ar lovi cu proiectile din popcorn la film și tot l-aș găsi pe câte unul cu punga de gheață la ochi după cinci minute de stat singuri împreună.
Dar cu siguranță diferența mare aduce un plus de savoare vieții noastre de familie. Și am să vă dau un exemplu recent:
La aniversarea de 16 ani, Cristi a primit de la colegi un kit de supraviețuire, care include o pereche de cătușe cu blăniță roz. Altminteri foarte similare cu cele de uz polițienesc, din inox de calitate, cu încuietori bune, reglabile pe mărimi, foarte solide. Au și chei, serioase și ele.
Simțind potențialul obiectului și neavând chef de explicații, le-am decopertat de partea pufoasă, operațiune mai user friendly decât mă așteptam, semn că unora le place mai dur, iar producătorul își cunoaște prea bine consumatorii.
Devenite pur metalice, cătușele au intrat pe lista de preferate pentru Cezar, care face pe polițistul cu ele. Ni le pune nouă, și le pune lui, le agită, le încuie, le descuie.
Ieri așteptam niște colete, cu atitudinea destul de belicoasă pentru că am luat o uriașă țeapă de la o clinică de oftalmologie, pe care urma să o plătesc. Prostia costă, dar nici hoția lor nu poate fi profitabilă!
Apare unul dintre curierii așteptați, plătesc și când să ne despărțim, din living se aude o voce timidă și cumva suferindă de copil:
”Mamiii, vino să îmi scoți cătușele!”
Nu știu cât au costat respectivele chestii metalice, dar privirea șocată a curierului a făcut toți banii.
Copilul avea picioarele încătușate, așteptând cuminte pe canapea să-l ajut. Nu i-am înțeles durerea din glas, ar fi putut foarte bine să se elibereze singur. Este probabil dovada că a învățat prea bine, de la cineva cu zece ani mai mare decât el, lecția: “Cum să-ți trollezi mama ca un profesionist?”