Responsabilități: chestii șefești.
Cerințe: să știe să citească și să scrie. Pentru fiecare acord corect între predicat și subiect se poate primi un bonus!
Cam așa ar trebui să arate un anunț de angajare la care să aplice tot românul.
Nu vreau să fiu înțeleasă greșit: există și oameni care încă mai muncesc pe plaiurile noastre. Care își fac treaba indiferent cât de dobitoc e șeful și cât de mic e salariul, care se străduiesc să-și păstreze mintea întreagă și caracterul nepătat în ciuda nebuniei care îi înconjoară. Există, încă, tineri care se angajează de la vârste aproape ilegale. Care își sacrifică vacanțele, timpul cu prietenii, uneori și sănătatea din cauza ritmului infernal, pentru a-și construi viitorul. Și fără să renunțe la școală!
Dar sunt tot mai puțini și o spune cineva care de mai mult de două decenii publică anunțuri și care a ajuns să nu o mai facă, preferând să contacteze direct potențiali angajați.
Pentru că a apărut, în schimb, o mare masă de imbecilizați care își închipuie că banii pică din cer, că merită să li se dea doar pentru că respiră și că pentru toate lipsurile lor sunt de vină Guvernul și ghinionul.
Și o altă masă de șmecheri, care știu că vacile nu dau lapte, ci acesta trebuie muls, vorba poveștii care s-a viralizat zilele acestea în Social Media. Dar care merg pe principiul: ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim. Sub umbrela WFH văd uneori, chiar sub ochii mei, părinți care au timp să-și plimbe în timpul programului oficial de lucru copiii pe la prea multe activități extrașcolare. Care merg la piscină vara și la ski iarna. Unghii, masaj, frizer, SPA. Sunt convinsă că își fac treaba, dar, totuși, contractele de muncă sunt semnate pe timp de lucru, nu pe obiective bifate. Poate că și-ar putea asuma mai multe responsabilități în cele 8 ore pentru care au semnat.
Ieșirea din criza de personal pare a mai avea doar două opțiuni: migrația și inteligența artificială. Întotdeauna vor fi alții mai săraci ca noi pentru care joburile pe care le înjurăm vor fi minuni dumnezeiești. Apoi dispar sub ochii noștri meserii și apar tot mai multe ecrane.
Dar nu poți să ne te întrebi: ce vor face oamenii ăștia pentru care munca nu e o virtute, ci un atribut al proștilor? Din ce vor trăi generații întregi care ies din școală cu gărgăuni în cap, fără nici măcar un strop de pregătire profesională și fără determinarea de a învăța, munci, construi?
Lor mă adresez acum:
După ce terminați de citit caterinca din Social Media, citatele motivaționale și știrile politice, luați și un breaking news: viața e cam de rahat. Nu există salariu mare în firme relaxate, decât dacă ai avut mai întâi un salariu mic, cel mai adesea combinat cu un șef foarte exigent. Ai tras, ai făcut foamea, ai ratat somnul de frumusețe, ai încasat și meritate, și nemeritate. Nu există carieră șmecheră cu o viață personală întotdeauna în echilibru. Banii nu pică din cer decât în piesa aceea de teatru cu Bendeac. Și încercați să luați o pâine cu ei! Bogații nu au ajuns acolo pentru că au cerut pe LinkedIn joburi bine plătite.
Nu există job de vis, destin 100% lin și fericit, oameni perfecți. Există muncă, oportunități, stres, dar și pauze, vacanțe, momente fericite, oameni care ne acceptă așa cum suntem, alegeri care ne împlinesc.
Dacă ai citit textul ăsta și te-ai enervat, ar cam fi momentul să treci la muncă!💪🏻 Dacă ți-a plăcut, îmi poți trimite un CV! 🙂
Unde trimit CV-ul? :)))
Porumbei călători, mă vor găsi 🙂