Orbii

Unii oamenii sunt incapabili să își vadă binecuvântările. Stau în față cu un răboj plin de belele și le contabilizează, le retrăiesc, le venerează:

Neveste nepotrivite, nepoți needucați, vecini sâcâitori, ficat asemenea, sefi idioți, colegi proști, politicieni hoți, portofel depopulat, copii dezamăgitori, prieteni falși, țară mizerabilă.

Iată câte motive de nefericire! Și toate vin din altă parte! Eu sunt un om bun, dar ceilalți sunt niște răi și niște fameni care îmi construiesc nefericirea pas cu pas (*). Altă treabă nu au, decât sabotajul bunăstrării semenilor.

Între timp alții sunt mai săraci, mai bolnavi, își doresc cu ardoare un loc de muncă sau un copil, trăiesc în zone de conflict sau în creierii munților, nu au o mână sau nu văd cu adevărat, nu au viitor sau trecut. Dar ei își contabilizează fericirile, le retrăiesc, le venerează.

Te-ai trezit dimineața? Mai ai o zi, zece sau mii să faci ceea ce îți dorești. Dar trăiește-le, nu doar te îngrijora că se duc.

Ai copii? Bucură-te de ei! Joacă-te, râzi, vorbește-le, iubește-i că timpul trece și vei vedea prea târziu că nu temele și nici notele nu erau cu adevărat importante, ci exemplul personal și relația frumoasă pe care ați construit-o în timp.

Ai o pereche? Iart-o sau schimb-o! Viața e prea scurtă să stai lângă cineva care nu-ți (mai) place!

Ai un loc de muncă? Ești de partea optimistă a statisticii. N-ai idee câți alții caută în disperare un job.

Nu-i de mirare că se estimează pe viitor dimensiuni pandemice ale depresiei. Oamenii au început să transmită voluntar nefericirea din generație în generație. Suntem noii orbi, incapabili să vedem motivele de bucurie și în orbecăiala noastră nebună îi băgăm cu forța pe toți cei din jur.

Astăzi este Blue Monday, cea mai nefericită zi din an. Una grozavă în care să ne contorizăm așadar binecuvântările.

(*) Nu m-am putut abține 🙂