Simplificând destinul nostru profesional, putem spune că există câteva etape clare pe care le parcurgem, similare vârstelor biologice:
Prima ar fi copilăria carierei, cea în care ne pregătim, învăţăm, analizăm opţiuni, testăm. Şcoala, familia, voluntariatul sunt pilonii pe care se bazează această etapă.
A doua ar fi tinereţea, debutul în meserie. Este tot o perioadă de învăţare, dar specializată, care vine la pachet cu salarii mici, ceva umilinţe şi frustrări, încercări eşuate, succese asumate de alţii, uneori schimbări bruşte și dese de macaz.
Urmează maturitatea, în care culegem laurii etapelor anterioare. Acum ne găsim drumul, ştim să-l urmăm, atingem un vârf financiar, suntem respectaţi în breaslă sau în companii.
La final vine, evident, bătrâneţea, cea în care pierdem contactul cu noutățile profesionale şi noile rânduiri organizaţionale, în care devenim mai degrabă dispensabili decât necesari.
Evident motivația, personalitatea, oportunitățile avute și sesizate influențează parcursul fiecăruia. Unii fac schimbări bruște la maturitate, alții o țin într-o tinerețe profesională toată viața.
În plus, am spus că vârstele carierei sunt similare celor biologice, dar ele nu coincid întotdeauna. La sportivi, de exemplu, tinereţea profesională apare în copilaria biologică, iar maturitatea carierei se instalează practic în adolescenţă. Bătrâneţea vine și ea destul de rapid, unii părăsind activitatea competiţională înainte de a împlini 40 de ani și luând-o astfel de la capăt cu o nouă meserie, chiar dacă din aceeaşi sferă de activitate (antrenorat, management sportiv).
Alte meserii au risc mic de batrâneţe profesională, pensionându-se tot la maturitate. De exemplu medicii, avocaţii, consultanţii devin mai buni, mai căutaţi, mai respectabili, pe masură ce înaintează în vârstă.
Scriu asta pentru că actuala anomalie din piaţa muncii, în care numărul de candidaţi eligibili este tot mai mic, a creat monstruozităţi în caracterul unora.
Bill Gates spunea că succesul seduce. Eu zic că pentru unii este pagubos de-a dreptul. Faptul că nu există oameni în piață nu face pe nimeni un super-meseriaș. Nu înseamnă că cei rămași, pe care îi vânează toată lumea, sunt mai buni, mai deștepți, mai grozavi. Sunt doar mai căutați. Și, din păcate, puțini sesizează capcana.
Există așadar categorii profesionale care acum sunt agasate de recruiteri, poate exagerat de mult. Dar au la îndemână soluţii inteligente de a face faţă avalanșei de telefoane, mailuri sau mesaje în Social Media. Agresivitatea, obrăznicia, sămânţa de arţag nu doar că nu fac cinste, dar nici nu ajută la nimic. Să ne uităm la sportivii “teribili”, care şi-au bazat cariera pe răsfăţuri inutile și scandal: unde au ajuns la bătrâneţe? Sunt pline cu exemple care ne dau de gândit ziarele de cancan.
Pentru oricare dintre noi poate veni acel moment dificil, de cotitură în carieră. Când telefonul refuză să sune, când vedem alții mai tineri, mai ieftini, mai buni, capabili să ne ia locul. Când trebuie să ne repliem, să găsim o altă cale. Şi-l vom putea trece cu demnitate și profesionalism doar dacă am învăţat asta din timp și am practicat constant.