Știrile verii

Zilele acestea nu există jurnal de știri în care să nu ni se spună că:

– soarele e bun, dar excesul dăunează grav;

– pe caniculă ne îmbrăcăm lejer, în materiale naturale;

– pălăria ne protejează de insolație;

– trebuie să ne hidratăm;

– bronzul nu e sănătos;

– loțiunile de protecție solară trebuie folosite când ne expunem pielea excesiv (altminteri și hainele protejează puțin);

– litoralul românesc e plin (și murdar, aglomerat, scump).

Cu toate acestea, oamenii se înghesuie cu bună știință în stațiunile care încă păstrează izul comunist, iar imaginile îi arată fără cap protejat, cu pielea bine “mângâiată” de soare, eventual și cu o berică în mână, așa, pentru hidratare.

Eu nu pricep când ne-am stupizit așa. În copilăria mea nu existau vaxuri cu factor de protecție solară, dar existau reguli. Mergeam la plajă dimineața pe răcoare și plecam când începea să ardă. N-am știut de bronz până în adolescență când regulile n-au mai contat.

Nu îi învăța nimeni pe ai noștri părinți că soarele care arde nu mai e ok. Nici la știri nu se spunea altceva decât despre depășirea planului cincinal. Dar știau ei de la părinții lor care în timpul prânzului stăteau adăpostiți la umbră. Pentru că la câtă muncă aveau de prestat, o zi de insolație i-ar fi costat grav!

Acum ni se urlă pe toate canalele despre cancerul de piele, care este în creștere exponențială, dar tot vedem copii arși de soare, expuși la ore total nepotrivite, dudui caramelizate și burți care lucesc în toiul zilei pe malul mării.

Poate că știrile trebuie să depășească acest stil informativ de a prezenta lucrurile. Poate că tonul serios și imaginile cu copii care se joacă în nisip nu mai sunt suficiente.

Poate că pentru a ajunge la omul de rând, educat cu titluri tip clickbait și cu postări virale din Social Media, textele ar trebui să sune așa:

”Fraiere, stai în PLM (*) la umbră sau acoperă cu ceva țeasta aia goală! Și nu-ți mai lăsa copilul la prăjit că se arde! Știu că faci altul, dar rămâi și cu ăsta beteagu’!

Pisi, nu se mai poartă pielea fake maronie, zice lumea că n-ai bani de sepefeu! Vezi că sunt și d-alea scumpe, Dioare, Lancoame, o mândrie să le scoți din geanta cu Jvarovski! Numa’ sărăkiile dau cu Elmiplant!”

[Introduceți aici un ton puțin meltenesc și imagini cu niște leziuni cutanate produse de cancer.]

De fapt, dacă stau bine și mă gândesc, situația este mai gravă dacă au început să ne spună la televizor să bem apă! În număr de pahare! Nici asta nu mai știm.

(*) știți deja că PLM nu este o înjurătură ci vine de la Pop Liviu Marian!