N-aveți idee câte fantezii am țesut în jurul vacanței ăsteia intersemestriale. Visez de cel puțin un an câteva zile în care să apuc să-mi aud gândurile, să scriu intensiv și să recuperez toate cele rămase perpetuu în urmă. Altminteri nu-mi trebuie mult. Păreau că astea sunt, dar aparent Universul are alte planuri, atât timp cât mi le bulibășește în halul ăsta pe cele gândite de mine.
După ce am depășit frustrările aferente, m-au luat vinovățiile. Știți, probabil, cum este: primul copil vede toate muzeele și destinațiile turistice ușor pe o rază de 500 – 1000 km pătrați în primii trei ani de viață. Asta după ce, ca părinte, citești trei enciclopedii și faci cinci referate ajutătoare. Al doilea trebuie să se mulțumească cu plimbările cu bicicleta pe strada proprie și tot ce faci e să-i îndeși o cască pe cap și să-i dai indicațiile rutiere uzuale.
La Antipa am ajuns o singură dată cu cel mic. Nici parcurile nu apucăm să le bifăm. Noroc cu gașca de prieteni din cartier și cu tehnologia zilelor noastre!
Așa că s-a purces la a merge într-o excursie de o zi la mare. Măcar atât. Mai vedem o scoică, vorbim despre viața marină, povestim despre ecosistem… Pe cine mint?!? Luăm o minge cu noi și băgăm vitamina D pe plajă!
Am mers în trei, unii dintre noi sunt cu morcovul în dos zilele astea, cu tot cu frunze și cu iepure.
Și, în ciuda așteptărilor destul de palide, a fost surprinzător de bine.
În primul rând am prins o vreme însorită și primăvăratică. În al doilea, fiind zi lucrătoare, aglomerația a lipsit. În al treilea, ideea Căpitanului de a merge la Delfinariu pentru a vedea un antrenament cu public, s-a dovedit genială.
Ne-am jucat așadar cu mingea pe plajă. Copilul mic a făcut parkour pe niște betoane, amintindu-mi că sunt perpetuu în risc de infarct/ accident cerebral. Și am mers să vedem adevăratele vedete ale Constanței: Ni-Ni și Chen-Chen, delfinele pe care le cunosc de când au ajuns la noi în țară și care au progresat uriaș de atunci.
Sunt prea puține instituții ale statului român care merită admirația noastră. Ei bine, complexul muzeal care adăpostește Delfinariul este unul dintre ele. Reușesc să facă Rai din ce au: o infrastructură construită la începutul anilor ’70, modernizată și bine întreținută. Oamenii sunt amabili, experiența este uimitoare.
Iar cele două vedete sunt supremul. Noi am prins un antrenament, adică le-am văzut “la muncă”, nu la spectacol. Le-am remarcat așadar personalitățile foarte diferite, relația absolut minunată cu oamenii lor și care la un moment dat devine un soi de simbioză de nu mai știi care este omul și care animalul. Plus inteligența deosebită, probabil că știți că delfinii au structura creierului similară cu a noastră. Deseori manifestă comportamente și reacții aproape umane ceea ce este mai mult decât surprinzător pentru niște mamifere acvatice.
Recunosc că la un moment dat îmi venea să sar și eu în bazin și să înot împreună cu ele! Și să le mângâi! Am înțeles acum care-i treaba cu efectul terapeutic al interacțiunii cu delfinii.
A fost așadar o experiență frumoasă! Apoi ne-am trezit din vis și am dat fuga înapoi acasă la problemele uzuale, fără să mai apucăm să vizităm (și de această dată) micro-rezervația. Dar trebuie lăsat ceva de făcut și pentru data viitoare!
Mai multe poze de ieri sunt pe Instagram, unde vă invit să dați și un Follow!