- 24/07/2023
Sunt proaspăt întoarsă din vacanță, deci experimentez șocul acela că nu văd marea atunci când ies din dormitor, nu mă întreabă nimeni dacă vreau cafea dimineața și, mai rău, trebuie să gătesc, spăl, așez, chestii deloc plăcute din punctul meu de vedere.
Trebuie să precizez totuși că a călători nu înseamnă doar locuri frumoase și confort. Pentru mine a umbla prin lume echivalează cu multă învățare, a cunoaște oameni și mentalități diferite, a vedea altceva decât suntem obișnuiți.
Și de data asta a fost bine. Am văzut practici de parenting care mi-au deschis ochii, am lămurit chestii despre moarte (oricât de straniu ar părea, e frumos să realizezi fără judecăți de valoare inerența sa într-un decor superb cum este proximitatea Cimitirului Marin din Bonifacio), am realizat de ce fotbalul și muzica sunt în Italia atât de performante.
Și mi s-a confirmat că acolo unde sunt bani mulți aerul este mai respirabil, că sărăcia și prostia merg mână în mână cu grobianismul și răutatea generalizate.
Am așadar ce povesti, dar mă opresc astăzi la parenting.
Zborul din București către Alghero a fost un coșmar și nu din cauza companiei aeriene low-cost căreia i se poate imputa doar o întârziere simbolică de 90 minute. Ci din cauza unui copil de aproximativ 3-4 ani care ne-a terorizat pe toți.
În general călătoriile cu avionul sunt inconfortabile pentru cei mici. Sunt sâcâiți, plâng, umblă de colo-colo. E normal și asumat de toți cei care călătoresc, dar până la un punct. În momentul în care copilul aruncă obiecte în pasageri, zgâlțâie cu putere scaunele din față, scuipă vecinii de călătorie, devine insuportabil.
Altminteri vorbim despre un copil care verbaliza și părea că te poți înțelege cu el. Mama lui însă era total depășită de situație și îi agasa pe cei din jur la fel de mult ca odrasla: nu avea nimic pregătit – apă, gustări, jucării, pentru orice trebuia să se ridice și să cotrobăie temeinic în compartimentul de bagaje. Reacționa defazat și aiurea total, îl pupa când arunca cu obiecte în pasageri, îl certa când își arunca propria sticlă pe apă pe jos. A fost un teatru al absurdului traumatizant pentru toți.
În ciuda acestui incident, a fost călătoria în care am văzut cei mai drăguți și educați copii, deopotrivă români, italieni, nemți sau francezi. Care, în caz că vă întrebați, vin la pachet cu cei mai echilibrați, prezenți și conectați părinți. Adică adulți care nu stau cu telefoanele în mână, nici cu mintea la problemele lor, care explică frumos, arată, se joacă, pun limite exact la timpul oportun.
Ai noștri scapă de sub control când noi, părinții, suntem în derivă. Nu există un copil care să terorizeze un avion întreg pentru două ore, cu un adult însoțitor care își ține totul în frâu. Apar crize, se ivesc momente grele, dar și soluții punctuale.
Iar una dintre mentalitățile autohtone pe care n-am văzut-o acolo și la care trebuie să renunțăm, este aceea că unui copil trebuie să i se permită orice, doar pentru că este copil.
Respectul față de cei din jur, față de natură, reguli, se învață de mici. Nu există nicio vârstă la care este scuzabil să jumulim plante, chinuim animale, să terorizăm oamenii din jur! În spatele constatării pe care o auzim adesea în parcurile noastre: “așa fac copiii!” stă neputința de a-i educa. Copiii nu fac tâmpenii dacă li se explică, dacă au opțiuni sănătoase de a-și consuma energia, dacă au o conexiune cu cei din jur. Ci doar ca un semnal de alarmă că ceva trebuie schimbat.
În avionul care ne-a dus la Munchen, escala noastră în drumul spre casă, am avut un alt copil de aceeași vârstă, însoțit de mamă și bunică, pe scaunele din față. Cel mic al meu era deja îngrijorat să nu se repete scenariul de coșmar. I-am explicat că par cu toții relaxați, se jucau, glumeau, aveau o logistică întreagă la îndemână, deci nu avem de ce ne teme.
Și așa a fost.