Ieri am ieșit din casă după 10 zile de izolare auto-impusă. Din păcate nu-i o idee bună să petreci de pandemie cu un ciobănesc mioritic care mănâncă cât o balenă, plus colega lui de padoc, deloc anorexică și ea. În plus am calculat greșit stocul de cafea, am uitat că sunt încă două guri care consumă, deși n-ar trebui, una având vârsta minoră și alta fiind de hipertensiv.
M-am echipat așadar corespunzător, cu haine de scandal pe care ulterior le-am abandonat spre decontaminare, păr strâns în coadă și prins sub glugă, mască + mănuși de unică folosință și am mers la magazinul din cadrul unui centru comercial, pentru că ale noastre din sat sunt suprapopulate și se stă la coadă să le frecventezi.
Pe șosele părea o zi obișnuită: aglomerație ca la balamuc. În parcare însă, numărai pe degetele de la o mână mașinile.
Ajunsă în centrul comercial m-am simțit ca aterizată pe platoul de filmare a unui film apocaliptic. Vitrinele păreau închise în grabă, aproape abandonate, insulele cu produse acoperite neglijent, lumini stinse, pâlpâia un neon, pustiu totul, iar eu cu ținuta mea total atipică mergeam hotărât spre ceea ce părea aprovizionarea finală. În hypermarket și mai trist, rafturile erau fie goale, fie borfăite bine, păreau mai puțini clienți decât angajați și totuși parcă bântuiau degeaba toți.
Am reușit să iau ce ne trebuia, deși mi s-a părut probă olimpică. Este greu să respiri sub masca aia, părul îmi tot juca feste, cred că am dus mâna la față de minim 3 ori pe minut, ba să-mi aranjez accesoriul medical, ba să mă scarpin. Nu știu cum reușesc cei care trebuie să poarte echipament de protecție non-stop!
Am ajuns acasă speriată, obosită, transpirată, cu Zen-ul ciufulit. Sper să nu trebuiască să repet prea des chestia asta!
La ziua de ieri se adaugă coloana sonoră oferită de vreme: un viscol tâmpit. A vuit vântul mai întâi cu o ploaie rece, apoi cu lapoviță, chiar ninsoare toată noaptea de s-a încheiat, vuiește și acum uscat. Magnolia s-a înnegrit într-o noapte, deși era îmbobocită toată, mi-e groază să ies în curte să văd zambilele și narcisele în zăpadă.
Așa primăvară apocaliptică e de ținut minte și de povestit nepoților. Sper să ieșim toți cu bine din ea!