
Fie că suntem părinti sau deţinem meserii care ne aduc aproape de lumea copiilor, avem nevoie de un set de calităţi care să ne ajute în interacţiunea uşoară şi fără incidente cu piticii din viaţa noastră. Acesta include:
Simţul umorului
Fără de această capacitate, ne-am enerva mult prea des şi uşor. Experienţa redusă a copiilor în a relaţiona cu adulţii şi limbajul insuficient dezvoltat aduc cu ele un spumos umor involuntar, generând situaţii din care cineva scorţos pleacă sigur cu orgoliul şifonat. Un exemplu recent: zilele trecute o puştoaică se uita la mâinile mele pline de aluniţe.
“Parcă a aruncat cineva cu ciorbă pe tine!” mi-a spus uimită.
Am gustat ciorba în sens metaforic. Ştiu că cei care lucrează în învăţământ, mai ales în cel preşcolar sau primar, au material să scrie cele mai tari cărţi umoristice.
O stimă de sine echilibrată
Copiii îţi pun greu răbdarea la încercare. Nu vor, nu fac, nu cooperează, nu execută. Doar cineva care înţelege că aceste manifestări se datorează nevoii fireşti de a experimenta, poate relaţiona normal cu aceştia. Cei care îşi închipuie că principala cauză a îndărătniciei este lipsa de respect faţă de ei (“Nu vrea să mă asculte!”, “Nu mă respectă!”) au şanse mici să relaţioneze fără nervi.
Creativitate
Repet: copiii îţi pun greu răbdarea la încercare. Nu vor, nu fac, nu cooperează, nu execută. Trebuie găsit întotdeauna planul doi, chiar trei sau patru. Căi ocolitoare, scurtături, ruperi de ritm, abordări noi. Fără creativitate, educaţia devine dresaj, pentru că invariabil se ajunge la pedeapsă.
Empatie
A te pune în pielea unui copil, care are alte resurse fizice si psihice decât un adult, este o calitate importantă. Uneori nu fac, pentru că nu înţeleg, alteori pentru că nu pot. Trebuie aşadar să putem fi în stare sau măcar deschişi la “a ne pune la mintea lor”.
Răbdare
Copiii se dezvoltă şi învaţă în ritmuri diferite. Sunt pregătiţi sau nu să crească, să ne arate ce au deprins, să devină independenţi. A le respecta ritmul propriu, a nu-i presa, a nu-i compara, înseamnă a îi ajuta cu adevărat.
Energie fizică si mentală
Copiii au un neastâmpăr permanent. Pediatra copiilor ne spunea că dacă un adult ar depune efortul fizic făcut de un copil, nu l-ar putea susţine un interval de timp similar, pentru că inima i-ar ceda. Pentru a putea ţine pasul cu ei, trebuie aşadar să avem întotdeauna bateriile încărcate.
Pe de altă parte, relaţia cu cei mici regenerează în mod miraculos forţa celor mari, motivează, impulsionează, dezvoltă calităţi nebănuite. Copiii nu sunt aşadar nişte “vampiri” ai vieţii si energiei, ei sunt însăşi viaţa şi energia.