O aniversare memorabilă

Anul trecut, pe vremea asta, m-am trezit la ușa biroului/ afterschool-ului/ casei de oaspeți cu o gașcă de băieți tineri, frumoși și deștepți. Cei mai frumoși și deștepți! Aveau cu ei tortul de mai sus, în care lumânările formau numărul 18, dar cineva foarte amuzant a schimbat ordinea cifrelor, confetti în formă de inimioare, flori, voie bună, urări frumoase. Copilul mare își mobilizase prietenii să-mi facă o surpriză aniversară, știindu-mă pleoștită și nu tocmai în dispoziție petrecăreață. Au reușit să-mi schimbe perspectiva, să mă determine rapid să realizez că în ciuda pierderilor irecuperabile suferite, am motive de bucurie chiar sub ochii mei.

Am avut multe aniversări frumoase, dar asta mi s-a părut memorabilă. Tocmai ce primisem cadouri cum nu visam, copiii erau sănătoși și voioși, lucrurile se așezau. Și eu eram tot tristă. Și apoi m-am descoperit fericită pe măsură ce măturam inimioare lucioase de confetti de pe pardoseală. Bucuria chiar stă în lucruri mărunte!

Anul acesta ziua de naștere mă găsește, din nou, cu un nivel de energie și optimism sub cel al mării, dar nici măcar nu pot primi vizite.

După o perioadă prea încărcată de probleme medicale, ne aflăm deja în a doua săptămână de auto-izolare din motive de Covid. Mai urmează una. Primul a picat Căpitanul, care a stat și la spital o vreme, apoi copilul cel mic, din fericire asimptomatic. Eu și cel mare am scăpat. Aparent printre beneficiile vieții de adolescent este și acela că nu intri în contact direct cu ai tăi decât plătit sau pedepsit, și uite așa scapi de belele contagioase. El stă la București, noi la Domnești.

Situația este sub control, dar fluctuează constant. Zici că e bine, apoi parcă nu e chiar așa bine, dar până la urmă tot bine speri să fie. Cel mic are deja un test antigen negativ, la fix o săptămână de la cel pozitiv. Probabil că dacă îl testam mai devreme, stăteam mai puțin închiși în propria casă.

Dincolo de provocările de sănătate și logistice ale unei boli virale atât de contagioase, cel mai dement este caruselul emoțional care vine la pachet cu diagnosticul. Și umbra unor potențiale situații catastrofale. Și faptul că nimic nu e la fel de la caz la caz, de la familie la familie, de la om la om.

Dar îmi cunoașteți deja mostrele de gândire pozitivă și știți că în orice rahat găsesc potențial de chihlimbar! Am și acum noi motive de bucurie: testele antigen negative sau cele de anticorpi pozitive. Sunt minunate! Apoi glumele de pe grupul nostru de discuții pe care îl folosim intens acum. Savuroase.

Am descoperit, o dată în plus, că sunt înconjurată de câțiva oameni minunați care nu mă lasă la greu, nici măcar în situații cu iz infecțios. Și avem șansa de a exersa cum va fi atunci când cel mare se va desprinde total de cuib.

Improvizez un tort, mi-am luat, preventiv, singură cadou. Nu-i risc să rămân fără, dar m-am gândit ca măcar anul ăsta să nu uit de mine. Voi purta întreaga zi una dintre rochiile mele fabuloase. Nu e tocmai o alegere potrivită, dată fiind cantitatea de task-uri administrative curente, dar altfel faci o supă pentru convalescenți cu o rochie de designer pe tine!

În plus se nimerește să fie tocmai azi o superbă zi de vineri, deci nu mă cert cu nimeni pe motiv de teme. Din păcate nu-l văd fizic pe cel mare, dar îl știu ok, oricum noul offline e acum online-ul!

Bifez așadar încă o aniversare imposibil de uitat. Concurează, cu șanse mari să o întreacă, pe cea în care eram lăuză! Măcar atunci m-au ajutat hormonii. Acum contez pe valeriană, roiniță și sunătoare! Dar suntem ok și asta este tot ce contează. Și așa realizez că oricum mi-ar fi ziua, reprezintă ea, în sine, cel mai frumos cadou pe care îl pot primi.

La mulți ani mie! ❤️ Nu cunosc o persoană mai optimistă, mai capabilă să vadă în unghiuri ascunse și mai potrivită să arate altora cât de diferite pot fi percepțiile față de realitate, ca mine! Sunt cea mai tare și azi nu vă dau voie să mă contraziceți! 😀