
- 25/03/2025
Tehnologia ne-a adus acces la o cantitate infinită de informații. Știri din toate colțurile lumii, studii, cercetări științifice, întâmplări cotidiene, noutăți din toate domeniile. Și mult prea multe opinii. Puține relevante, în majoritatea lor inepții aruncate în vidul online de oameni care cred că au acest drept, de a se exprima oricât, oricum și oriunde.
Este adevărat: avem toți dreptul la o opinie. Dar am cam început să încurcăm drepturile cu obligațiile. Chiar dacă, în teorie, este permis oricui să spună orice, nu înseamnă că este și absolut necesar să o facă.
De aceea poate că înainte de a-i spune altuia că e urât, că e opinia ta, ar ajuta o privire în oglindă. Înainte de a da sfaturi jucătorului de la echipa națională, ar ajuta să ne întrebăm dacă putem urca măcar 20 de trepte fără să gâfâim. Înainte de a promova diete, ar trebui să verificăm dacă suntem preponderent normoponderali. Înainte de a emite opinii medicale, ar fi util ca măcar să fi avut 10 pe linie la Biologie în anii de școală obligatorii.
A avea opinii nu înseamnă a vorbi pentru că ai gură. Înseamnă a exprima un punct de vedere susținut de teorie, practică și bun simț. Nu poți perora despre genetică, dacă tu crezi că ADN este prescurtarea de la “Are Dureri Nebănuite”. Nu poți vorbi despre educație, dacă ai senzația că asta înseamnă doar școala vieții. Nici despre modă, dacă e frumos ce îți place ție și asta e tot ce știi despre estetică.
Nu poți abera în orice domeniu și combate specialiști pentru că ai văzut pe TikTok un idiot cu tupeu susținând idioțenii curajoase. Și nu poți comenta jignitor aspectul fizic al unui om sau deciziile lui de viață pentru că l-ai văzut de cinci ori în viață și ai tu dreptul de a spune imbecilități.
Dreptul de a ne spune opinia nu este o obligație! Pentru că nu ajută cu nimic atât timp cât nu schimbă în bine viața cuiva. Părerile nu hrănesc, nu vindecă, nu apără. Iar cele nesolicitate și răutăcioase chiar fac rău.
Faptele sunt cele care contează. Și a devenit absurd ca unii oameni, tot mai puțini, care salvează bolnavi, fac educație, construiesc ceva, să fie puși constant la zid de valuri de opinii slobozite de alții care doar dau din gură, pentru că e dreptul oricăruia de a face asta.