Știți cum e să vezi o chestie total și neplăcut surprinzătoare chiar sub ochii tăi? Un abuz, un comportament aberant/ imoral, o chestie penibilă sau care poate leza imaginea cuiva? Când te simți mozolit de mizeria situației, deși nu o controlezi sau provoci? Și nu poți da unseen, nu poți uita că ai fost acolo în secunda, ora, ziua aceea?
Vă amintiţi ce se vede atunci când cade masca unui om pe care l-ai crezut plin de bune intenţii? Și realizezi că, poate fără vina lui, sub falsa imagine angelică stă un diavol real, cu dorințe și intenții coborâte direct din Iad? Și te simți complet idiot, stupid, imbecil că n-ai văzut de la început coada și coarnele? Și nu poți da unseen, nu poți șterge timpul în care ai avut orbul găinilor.
Există si alte scenarii. De exemplu să ai în faţa ochilor ceva minunat și grozav care nu îți aparține, dar îți e fluturat ca și cum ar putea fi al tău. Și știi că nu e bine, că nu ți se cuvine, dar tot îți dorești, pentru că nu poți da unseen.
Viața noastră este un cumul de chestii pe care le-am anula imediat din memoria noastră, în speranța că, dacă le uităm, va fi mai simplu. Greşelile nostre, ale altora, accidente, traume, motivații greșite. Realitatea este că abia atunci când, fără butononul de ştergere, procesăm tot ce ne este inconfortabil, reușim să trăim pe mai departe.
Chiar dacă ne vor bântui multă vreme fantomele amintirilor pe care le-am vrea uitate, tot vom asista în continuare, uneori impasibili, la abuzuri și mișelii, tot vom ignora semnele care arată existența unor măști exagerat de false și tot ne vom bucura de lucruri care par prea frumoase să fie şi adevărate. Ca şi cum chiar ar exista butonul acela de unseen.