Din câte înțeleg, noi românii suntem în top la capitolul boli cardiovasculare. Ne plac micii, ne place slana, dar parcă n-aș da vina doar pe ele.
Dacă ar fi după mine, în locul blamării excesului de carne, zahăr și grăsimi pe la TV, eu aș propune altele, la fel de periculoase, dar pentru care nu există pilule:
Excesul de miștocăreală. E haios, râdem, ne simțim mai bine în pielea noastră când găsim slăbiciunile altora. Dar gluma e bună până la un punct – acela în care devine un sistem de a dărâma ce este încă în picioare. Pentru a înțelege, se ia următorul exemplu. Cum ar fi ca înaintea unei zile importante din viața noastră (nuntă, examen, proiect important) am pune prietenii să glumească cât pot de mult și de creativ pe seama noastră și a ceea ce urmează să se întâmple. Motivant, nu?
Excesul de critică. Românul s-a născut critic: de artă, de sport, de afacerile altora, de caractere. Și cu cât știe mai puțin despre un domeniu, cu atât are păreri mai pertinente. Critica e bună, ajută la a corecta. Excesul însă demolează, demoralizează, duce în derizoriu. Criticam prea mult sportul. Ajută, nu? La fel sănătatea și învățământul. Se văd îmbunătățiri reale…
Excesul de lacrimi. Eu nu mă mai pot uita la știri. Zilele astea ni se prezintă inundații. Muzică tristă, oameni triști, poze sfâșietoare. Plâng sinistrații, plâng în fața televizorului și cei pe care vremea mai degrabă i-a insolat decât inundat. Ceea ce e neproductiv. Tristețea unora trebuie ajutată cu mobilizarea altora. Dar cum ar putea o nație depresivă să o facă?
Pentru binele nostru ca popor, sper să vină o furtună din aceea tehnologică, extraterestră, cosmică precum anunță site-urile de mare angajament informațional și să ne taie un timp accesul la internet și servicii de televiziune. Altfel nu văd cum reglăm excesele cu pricina.