- 08/08/2024
De mult n-a mai fost gimnastica românească pe fluxurile de știri internaționale. Și am reușit zilele acestea să ieșim în evidență, din păcate nu prin performanțele incontestabile de pe podium, ci cu revendicarea unei medalii de bronz pierdute. Sau necâștigate – la ora la care scriu, nu s-a făcut încă lumină asupra acestei situații.
Probabil că ați aflat despre cazul Sabrinei Voinea. Sportiva noastră, prin vocea mamei sale, care îi este și antrenoare, susține că a fost depunctată pe nedrept, pierzând astfel bronzul olimpic. Care înaintea sa a fost pierdut de încă o româncă, din cauza unei contestații câștigată de o gimnastă din SUA.
Situația este anapoda cap-coadă, o încurcătură în care oricum o dai, toată lumea pierde. Fie medalia în sine, fie simbolul ei, pentru că oricum experiența de pe podium nu poate fi simulată.
În ciuda faptului că mi s-a părut cam multă isterie în reacții și discursuri, consider că a-ți cere drepturile sau lămuriri, analize în plus, reprezintă un gest normal, benefic, moral. A sta cuminte în banca ta predispune la eventuale abuzuri, deci aplaud mobilizarea tuturor în a lămuri situația.
Totuși există o lecție amară a acestui bronz eșuat la gimnastică și nu știu cât de mulți sunt dispuși să o vadă. În viață în general, și mai ales în sport, trebuie să fii atât de bun încât să câștigi în ciuda tuturor eventualelor erori de arbitraj sau a oricărei alte piedici. La olimpiada de la Seul, pe când eram un copil, îmi amintesc că Daniela Silivaș (căutați-o pe YouTube, este spectacol) avea nevoie de 9,975 pentru a câștiga aurul la sol, altfel ni-l “fura” o rusoaică. Sportiva noastră a luat 10.
Aceasta era mentalitatea și acesta era nivelul de performanță: trebuie să fii de 10 ca să câștigi o medalie. Și e posibil să nu fie mereu cea de aur!
Lecția amară este că orice ar decide forurile competente, sportivele noastre nu au fost suficient de pregătite să prindă podiumul. Că trebuie să tragă mai mult, să se ambiționeze și să își câștige incontestabil trofeele.
Și este o lecție pe care toți cei care adoră deviza “las-o că merge și așa” trebuie să o deprindă. Viața, oamenii, situațiile pot fi nedrepte și trebuie să ne luptăm pentru ceea ce considerăm că ne aparține. Dar parcă nu-i chiar eroic să te zbați atât pentru un bronz. Mai ales că avem în istoria recentă un aur olimpic câștigat și luat apoi de la gâtul Andreei Răducan, căreia o doză de pseudoefedrină dintr-o pastilă de răceală i-a “dat” niște abilități acrobatice de excepție.
(Sursă foto: https://www.digifm.ro/stiri/sport/andreea-raducan-ar-fi-multumita-daca-s-ar-recunoaste-oficial-ca-medalia-de-aur-de-la-jo-de-la-sydney-este-a-ei-imi-apartine-190565 )