De ceva vreme, înainte de culcare, copilul cel mic vrea să facem “cei 5 pași”. De fapt 6 cu povestea de adormit, la care adaugă în mod ingenios și alții atunci când chiar n-are chef să adoarmă.
Nu știu de unde s-a inspirat sau i-a venit ideea, dar știu sigur că pentru el (ca pentru majoritatea copiilor) somnul este pedeapsă și de aceea încearcă să-l fenteze măcar câteva minute dacă mai mult nu-i stă în putere.
Primul pas este îmbrățișarea. În al doilea trebuie să îl pup pe frunte, treabă periculoasă dealtfel pentru părinți, probabil că deviația mea de sept se explică și prin multitudinea de capete în nas primite la ceas de seară, în încercarea de a pune copiii la culcare.
Urmează bilanțul pozitiv al zilei: ce ne-a plăcut din ea? Recunosc că la început, deși nu eram încă blocată în casă și cu securea virusării deasupra capului, abia dacă reușeam să găsesc câte un exemplu bun. Acum am liste impresionante, care cuprind deopotrivă frivolități și lucruri importante precum vremea frumoasă de afară, faptul că suntem cu toții sănătoși, mâncarea indiană de la prânz sau faptul că am primit ajutor în spețe casnice. Nu uit să introduc aici comportamente care mi-au plăcut la cei din jur: teme făcute corect, abordări creative pe care le-au avut, gestionarea unor conflicte sau dobânditea unor abilități.
Urmează bilanțul negativ al zilei, că așa e viața, cu bune și rele. De regulă aici apar problemele minore de sănătate, micile accidente, trezitul prea devreme, nerealizări de peste zi, scânteile ieșite din interacțiunea cu alții.
Apoi ne amintim de cel mai amuzant moment al zilei. Slavă Domnului, avem ce, suntem aceia care găsim puterea de a râde (aproape) orice ar fi! Serile trecute Cristi a spus povestea de adormit copilul mic și ne-a distrat copios cu alegerea lui. Ieri am jucat cu Cezar “Piatră-hârtie-foarfece” și am reușit să facem amândoi simultan și complet aceleași mișcări. A fost imposibil să depășim acest sincron, nici dacă exersam nu ne-ar fi ieșit așa. Avem animalele, replicile haioase, filmulețele hazlii văzute online, rateuri care sunt mai degrabă de râs decât de plâns.
Urmează povestea de adormit copii, care uneori e precedată de încă o recapitulare a zilei, menită doar să tragă de timp.
Dincolo de faptul că în zilele obișnuite momentele acestea sunt uneori singurele în care apucăm să discutăm relaxat, departe de fuga bezmetică spre școală, casă și antrenamente, ele reprezintă un exercițiu bun și pentru copil și pentru adult. Rareori ne gândim la părțile bune ale zilei, iar deseori înainte de culcare încă ne mai bântuie cele rele. A le echilibra înseamnă a le pune într-o altă perspectivă și a căpăta controlul asupra lor.
Așa mergem noi la somn: pas cu pas, cu pas, cu pas, cu pas. Prezidențial, cum ar veni! 🙂