Tocmai ce s-a încheiat încă un an de școală, bun pentru unii, agonizant pentru alții, dar oricum dătător de vacanță mare.
Al nostru s-a terminat cu bine, dar a fost greu de dus, mai ales că a venit la pachet cu agravarea bolii tatălui meu, care ne-a pus în dificultatea de a schimba dramatic pentru un timp prioritățile.
Cristi a avut încă libertatea de a-l dedica extrașcolarelor, dar doar pentru că a dus bine și învățătura, luând chiar Mențiune cu media lui și calificându-se în continuare pentru o bursă consistentă, dacă își păstrează Primăria bunul obicei.
S-a maturizat mult, și-a consolidat gașca de prieteni (vă iubesc, băieți!), a trecut prin experiențe atât de diverse și pline de substanță că deja se plictisește în așteptarea altora. Rar îl laud, și rău fac, dar a rămas același copil înțept, independent, care își înfruntă cu mare curaj temerile și care își caută activ drumul. Iar eu știu că este pe cel bun.
În ceea ce-l privește pe Cezar, am sperat că vom încheia procesul tardiv de adaptare la grădi. Grupa mijlocie părea terminată mai sănătos ca cea mică, așa că debutul ultimei etape din epopeea asta părea a fi sub auspicii bune.
Totuși am fost dovediți de prea multele fișe, prea puținele activități motrice, nu mai zic în aer liber și un episod nefericit care ar fi trebuit să-l ajute cu adaptarea la școală, dar a pus cruce mersului cu drag la grădiniță.
Se vorbește despre educația timpurie și aducerea precoce a copiilor în spațiul instituțional. Fac o mantră din asta: cu o birocrație excesivă, educatoarele fiind nevoite să facă multiple activități care n-au ce căuta în fișa postului, cu o supraprotecție fizică paranoică generată de frica părinților (să nu se lovească, să nu răcească, etc) și cu o lipsă teribilă de preocupare pentru dezvoltarea emoțională a copiilor, pentru că asta necesită timp și dedicare, grădinițele din sistemul de stat nu pot fi considerate o soluție viabilă. Adăugați la asta lipsa de personal auxiliar, măcar la grupa mică, un ajutor suplimentar constant este esențial, dar costa prea mult, iar educația este veșnic la coada listei pentru investiții.
Dovada este că absenteismul ridicat, nu neapărat justificat de diverse boli, și multitudinea de copii care abandonează grădinița sunt realități curente. Indicatorii spun ceva, dar cine să-i analizeze?
Deci n-a fost bine, a lipsit mult și a căpătat oroare de cuvântul “fișe”. Deși acasă se implică în activități de învățare cu mult spor, lucrează bine, este curios să afle, ascultă cu atenție și pricepe, la grădiniță totul se întorcea cu susul în jos.
Nu vă închipuiți că lucrez cu el suplimentar de acum. Dar văzând cât se stresează, am vrut să mă asigur ca nu cumva problema să fie alta. De aceea am luat Girafa Rafa și alte cărți de activități și l-am pus la treabă: să văd cum reacționează, cum lucrează, ce întreabă.
Blocajul este unul emoțional, dacă nu-i spui fișă și nu o pui la insectar (oroarea aia supraviețuiește de când eram eu la grădiniță), este minunat. În plus a căpătat o nesiguranță pe care nu o avea, cere feedback cam des și a pierdut din independența pe care i-am încurajat-o constant.
Ce va fi la școală, va fi. Momentan nu pare prea bucuros de schimbare, deși nici încă un an în grădiniță nu putea fi un scenariu prea luminos.
A început oficial vacanța. Cristi va lucra la foc continuu, Asueta pe care o face împreună cu Adi va deveni matinal, îi veți auzi în fiecare săptămână de luni până vineri de la 9 la 12 numai la Asha.(Radio)
Pentru Cezar urmează reset. Aproape trei luni de joacă în curte cu prietenii, călătorii, distracție și relaxare. Uităm de fișe, de școală, de greutăți și trăim copilăria așa cum îi este dat să fie: joacă și mișcare.
Sper să fie tihnită pentru noi toți, iar anul școlar viitor să fie mai bun ca cel abia încheiat, dar nu atât de bun ca cel care va urma! 🙂