Zilele trecute am postat pe LinkedIn un text în care explicam de ce lipsesc salariile din anunțurile de angajare. Nu reiau tema, oricum nu contează pentru că oricine știe mai bine ca mine și are o opinie pe tema asta.
Că oamenii întreabă, poate mai agresiv ca de obicei, că emit opinii greșite și apoi le schimbă când înțeleg, mi se pare natural. Șocul meu a fost totuși altul: inepțiile, aberațiile evidente câștigă rapid susținători. Like-uri, comentarii admirative, aplauze virtuale cu toptanul și în toată avalanșa lor argumentele normale își pierd vizibilitatea și, automat, validitatea.
Practic am trăit pe pielea mea cum un mesaj devine rapid viral, dar în ciuda corectitudinii lui, cele care rămân în memoria colectivă riscă să fie argumentele invalide contra sa. Este deja celebru cazul vaccinării care a fost legată de autism printr-o eroare de percepție pe care nimeni nu o mai schimbă acum în mintea unora.
Aveam așadar șanse să bag în capul tuturor că deși Codul Muncii spune că salariul este confidențial, acest lucru este neadevărat, fals și neavenit, pentru că așa zic doctoranzi în chimie, căutători veșnici (și vajnici) de joburi în vânzări (domeniu care absoarbe rapid tot ce prinde în piața muncii) sau consultanți în logistică. Măi mamaie, măi…
După o seară în care am răspuns de cinci ori aceleiași întrebări, am șters postul și m-am culcat liniștită. Veghează alții la buna funcționare a HR-ului. Nu amendează ăștia nici derapajele evidente care țin de non-discriminare în anunțurile de angajare, nu vor amenda nici salariul ne confidențial.
Dar, oricum o dăm, inflația asta de păreri este nu doar inutilă ci și periculoasă. Când inepțiile își găsesc rapid suporteri, iar argumentele logice se zbat să supraviețuiască, ceva nu e în ordine.
Apoi schimbând pe Facebook mi-au sărit în ochi comentariile fanilor unei vedete masculine la niște poze de familie: “nevasta ta arată ca o maimuță/ ca un bărbat/ ca un travestit, e hidoasă, îmbrăcată ca la circ, etc”. Și mi-am dat seama că treaba e mai nasoală de atât.
Că Social Media nu doar exprimă patologia sau stupizenia unora, ura sau mizeria. Dar le potențează, le aduce în piața publică, le face vizibile, contagioase, dezirabile pentru unii. Una e că zice Țața Floarea în curtea bisericii despre nevasta urâtă de artist, alta că o zice nepoată-sa online, unde părerea ajunge la ochii unora care nu o urmăresc nici pe ea, nici pe vedeta cu pricina.
Clar nu ne mai putem lipsi de noul drog. Dar este la fel de evident că își arată deja efectele nocive și sunt mai urâte decât ne închipuim.
În loc de încheiere: în urma vizibilității mele sporite din ultima vreme m-am ales cu o puzderie de mesaje de la domni din India în căutare de joburi în domeniul IT autohton. Există interes sau e cazul să îmi șterg numărul de telefon de pe LinkedIn?