Traiul nostru cotidian pe meleagurile Social Media, adică Facebook, Twitter, LinkedIn sau altele asemenea, demonstrează o nouă formă de snobism. Dacă mâncarea, cultura, stilul de viață erau deja atinse, acum, mai mult ca oricând este destul de vizibil și cel al relațiilor.
Vă prezint așadar snobismul social: practic pentru prietenii noştri virtuali nu mai suntem caractere, temperamente, cu bunele și cu relele noastre, ci am devenit altceva – un tot unitar cu cei carora le dăm “like”, “love”, “share”.
Ai un prieten care-l place pe Poptămaș? Nasol, oricât de mult îl placi nu-i poți aprecia postările de pe Facebook. Nu se face, nu dă bine! Chiar dacă nu-s despre artistul umoristico-motivațional. Ai o prietena care pune citate siropoase? O mutăm în folder-ul “de evitat” și uităm de ea. Vecina de la trei cu gif-uri sclipicioase? Creăm folder-ul “penibili”, mai rău pe scara vieții virtuale decât cei “de evitat”.
Ai zis cineva de bine pentru PSD? Unfriend si block direct. Moarte Iliescu! O colegă a pus poze cu o cămașă luată din piață? Nasol, nu acceptăm decât checkinurile de la mall!
Ne traim așadar viața între a accepta sa nu optiuni personale superficiale și valori neesențiale. Pentru că nu contează deloc părerile politice atunci când ești în belea. E posibil ca mătușa PRM-istă pe care o ignori online să aibă prima mâna întinsă spre tine la nevoie. Iar prietenul hipster cu care împarți aceeași adorație pentru tehnocrați să fie primul care fuge.
Eu nu-mi amintesc ce purtau, ce au votat, cum miroseau, ce religie aveau sau ce muzică ascultau cei care mi-au fost aproape la greu. Îmi aduc aminte îmbrățișări strânse, brațe care m-au purtat, oameni pregătiți să facă în locul meu ceea ce mi-a fost imposibil. Nu există like-ul pentru ei!
Oricât de greu ar părea de realizat zilele astea, nu suntem poze de profil, fani ai celebrităților, votanți sau purtători de trenduri. Suntem săritori, utili, frumoși, buni, capabili să, visători ai. Suntem frați, prieteni, vecini, colegi, cunoscuți.
Like & Share. Sau nu. În definitiv eu văd și defecte ale tehnocraților, mai scap câte un citat și chiar ceva sirop atunci când scriu. Pun poze cu flori și pisici. Și îmi place să văd oamenii altfel decât pe Facebook, în bârfele altora și auto-caracterizări: ființe complexe, obligate să trăiască situații la fel de vaste. Chiar și în Social Media 🙂