Ieri am răsfoit un supliment al revistei la care am scris un timp. A rămas dovada palpabilă a unui proiect destinat promovării femeilor în industria IT, subiect la modă în anii 2011-2013.
Eu am acolo un text pus în calitate de colaborator, dar alături de mine sunt prezentate în paginile revistei figuri feminine considerate de top la momentul respectiv.
Primul lucru care mi-a atras atenția a fost drumul profesional sinuos al unora dintre personalitățile respective. Din 2011 și până în prezent multe trasee de carieră s-au modificat. Antreprenoare de succes care acum se luptă cu insolvența sau, mai trist, cu legea, manageri(țe) care au părăsit între timp corporații pentru freelancing, dar și tinere speranțe care au ajuns să-și dovedească talentul în țări mai luminoase ca cea din care scriu eu. Viața nu este liniară, toți ajungem să îi simțim într-un fel sau altul vârfurile și abisurile.
Al doilea a fost legat de mine și de modul mai nuanțat în care văd lucrurile acum. Vorbeam în 2011 despre echilibru, lucru care s-a și realizat de altfel. Criza de capital uman a așezat femeile pe pozițiile cuvenite, lucrurile s-au schimbat oarecum natural.
Astăzi constat deci că nu echilibrul ne lipsește. Dar în mentalitatea colectivă ni s-a anulat dreptul de a alege. Practic, dacă ești femeie și prioritizezi altceva decât cariera, preferabil una cât mai direct productivă și apropiată de ceea ce era în trecut apanaj masculin, treci pe o treaptă socială inferioară. Maternitatea sperie, este privită ca un factor incapacitant, de involuție. Iar alegerea unor domenii artistice sau a unui timp parțial de muncă sunt privite ca excentrice sau, mai rău, ca nefirești.
Femeia trebuie să câștige mult ca să valoreze ceva. Exact ca și bărbatul, care dacă alege concediul de îngrijire al copilului își leapădă statutul de gen.
Ceea ce mi se pare perdant. Avem nevoie de cultură și să nu uităm că multe din cărțile pe care le citim acum au fost scrise de clasici coate-goale sau mațe fripte. Avem nevoie de profesori și rareori o carieră în domeniul educației îți parchează un Ferrari la poartă. Avem nevoie de mame, pur și simplu, care să ducă mai departe meseria asta, pentru că doar prin exemplu, prin raportarea la model, o putem învăța. Și avem nevoie de tați 100%, pentru că au demonstrat că pot crește copii la fel de bine ca o femeie fără să devină una dintre noi.
O societate normală exact asta ar trebui să facă: să încurajeze dreptul de a alege, indiferent de meserie, gen sau naționalitate. Să îmbrățișeze nu doar diversitatea de statut, ci și pe cea de opțiune.
Spun asta pentru că am observat că urmarea firească a unor demersuri de empowerment este întotdeauna aratatul cu degetul spre cei care nu le interiorizează. Și este trist, discriminator, inutil.
Așa că azi aș milita pentru dreptul fiecăruia de a alege o carieră după cum simte fiecare, cu pauze sau nu, cu maternitate sau paternitate. Cu schimbări de plan. Cu reîntoarceri.
Managerial se poate, chiar fără mari eforturi. Economic nu costă prea mult.
Nu știu social când vom fi pregătiți să acceptăm și încurajăm diversitatea de opinii și alegeri, pentru că până la șefi și organizații, cei care ne descurajează și critică sunt prietenii, familia, cunoscuții și modelele promovate pe toate canalele media.
Găsiți articolul la care fac referire aici.