Impostura ca sistem generalizat

Când am auzit despre deja prea mediatizatul caz al falsului chirurg estetician italian, cumva mi s-a părut firesc. La cum funcționează afacerile din România, este o minune cum de vorbim despre un caz singular.

An născut doi copii și l-am operat unul dintre ei, toate acestea în spitale de stat. Educația lor formală, tot statului i-am încredințat-o.

De ce?

Pentru că mediul privat nu aspiră la excelență. Ci doar încearcă să cloneze sistemul public, deseori cu aceleași resurse umane, punând acces doar pe profitul financiar și un confort sporit al clienților. Deci nu servicii medicale de cinci stele, ci servicii adiacente mai bune: cazare, programări, săli de așteptare luxoase.

Nu educație de elită, ci săli de clasă cu mai puțini elevi, decorate mai frumos și cu profesori care vorbesc pozitiv despre elevi, uneori ignorând voit aspecte care poate ar trebui dezbătute.

În rest, aceeași Mărie. Doar pălăria ce e pariziană.

Ne place confortul, dar ne și lovește. Atunci când lucrurile ies din zona de profit financiar și murim cu zile în spitale private aratând ca hotelurile de fițe. Sau, mai frumos, tot într-un spital de stat unde am fost transferați de urgență, pentru că hotelul s-a spălat pe mâini.

Ori când realizăm tardiv că urmașii noștri nu sunt niște îngerași geniali așa cum ni s-a spus de către persoane specializate, un deceniu din viața lor.

Dar nu doar spitalele și școlile private au probleme de selecție și procedurizare. Am văzut secretare care se încălțau cu fesul prin recepția unor firme de IT ajunse consultante de implementare ale unor aplicații informatice complexe. Oameni cu inteligență de babuini ajunși manageri. Dudui a căror carte de vizită este decolteul ajunse în poziții cheie. Organizaționale, zic.

Nu mă mir așadar că un om cu 8 clase a ajuns să opereze. Așa se face selecția în România: birocratic. Un concurs de acte la dosar. Ai patalama, fie ea și falsă, ai parte. Dacă vii cu o recomandare, uităm și de diplome! Nu te incomodează nimeni cu întrebări deștepte, nu te pune nimeni să demonstrezi ce poți. Primul venit, primul poftit.

Ar trebui să-i mulțumim italianului. În fond nu a ales să opereze apendicite, ci măriri de sâni. Este o lecție pe care ar trebui să o învățăm cu toții: vulnerabilitățile sunt acolo unde nici nu îndrăznim să vedem. Iar chirurgia estetică a încetat de mult să mai servească nevoi reale, ci obsesii și himere. De aceea face loc oricui este dispus să le hrănească.

L.E. După italianul care punea sâni la privat, a apărut zile acestea românca noastră care opereză obstretică-ginecologie la stat. Ceea ce mă face să recunosc că fără sistemul PCR (pile, relații, cunoștințe), ne rămân doar Olivia Steer și școala de acasă.