Imposibil de categorisit

Început de banc, final de etichetă națională: arbitrul, negrul și meciul întrerupt

Aseară ne-am uitat în familie la meciul dintre Juve și Barça. Nimic spectaculos la nivelul acela de așteptări, în afară de golul negrului ăla (*), McKennie, care a șutat dintr-o poziție de te miri că nu s-a ales cu displazie de șold. La pauză a apărut știrea că partida dintre PSG și Istanbul a fost oprită din cauza unor acuzații de rasism. Actor principal: un membru al brigăzii de arbitri, român de-al nostru, căruia, ca să ne păstrăm în temă, am putea să-i spunem simplu și cinstit “olteanul ăla”. Inițial am crezut că s-a ofensat o panseluță din teren. Dar incidentul a fost mult mai stupid de atât. În urma unui conflict din afara spațiului de joc, Sebastian Colțescu a întrerupt jocul chemând arbitrul principal pentru a-l gestiona. Și a identificat vinovatul, un membru al staff-ului tehnic din gruparea turcă, folosind apelativul “negrul ăla” (sau ceva similar), rostit în limba română, ca un strașnic urmaș de dac și roman ce se află. Spune-i unui tip de culoare nervos “negru” și află o întreagă planetă! Evident că lucrurile au degenerat ...
Citește mai mult »

Superficiale: Luna Skincare

Decembrie este, din punctul de vedere al îngrijirii personale, o lună de coșmar. Diferențele mari de temperatură la care ne este supus corpul, aerul uscat din casă generat de duduitul caloriferelor și programul care devine haotic în preajma sărbătorilor îmi dau serioase bătăi de cap, adică ten, uscându-mi exagerat pielea și transformând-o într-o mimoză care se înroșește brusc, ustură, se revoltă. Așa am ajuns să proclam decembrie luna skincare, nu de alta, dar trebuie să justific cumva achizițiile compulsive din ultima vreme. Fără alte introduceri, eu am declarat public în nenumărate rânduri că nu-mi mai trebuie tonere, pe care le consider inutile, și nici produse asiatice, care au probleme cu disponibilitatea uneori. Tot eu: M-am întors așadar la două produse Benton pe care le am de mult în rutină, o esență cu fermentate și o cremă cu ceva escargot. În plus am descoperit un toner ușurel exfoliant, cu AHA, BHA și vitamina C pe care îl ador. Și am decis să încerc un produs nou care să-mi țină loc de fond de ten, sper eu mai transparent și hidratant. ...
Citește mai mult »

O altă cronică a unei morți anunțate

Decesul prematur al marelui fotbalist Diego Maradona a întristat în mod evident o lume întreagă, dar cu siguranță nu a mirat pe nimeni. Genial pe teren, jucător al unui fotbal disruptiv și spectaculos, dribla ca nimeni altul, stopa mingea în cele mai neașteptate moduri, inclusiv cu fundul, și finaliza uneori nebunesc și acrobatic (inclusiv cu mâna, vorba ceea). Dar, ca în multe alte cazuri, talentul său uriaș a fost dublat de o parte întunecată la fel de puternică. De credința că este prea mare ca regulile banale, cotidiene să i se aplice, de pretenții de imortalitate care l-au condus spre comportamente autodistructive. Așa cum am mai spus, nu poți salva oamenii de ei înșiși. Schimbarea, adaptarea, vindecarea sunt nu doar în responsabilitatea ci mai ales în puterea noastră. Maradona și-a consumat cu prea mare intensitate pasiunea ca să-și trăiască viața într-un mod convențional, conformist. Dependențele și excentricitățile sale incontrolabile l-au dus în nenumărate puncte cu potențial final, până, iată, la cel terminus. Dar nu despre Maradona scriu azi, pentru că l-am văzut prea puțin jucând în anii de glorie. Și ...
Citește mai mult »

Eroii noștri sunt, din păcate, și victime

Urmăresc știrile internaționale ca și pe cele interne: cu aceeași frecvență și intensitate. Tragedii, jocuri politice murdare, partizanate mai mult sau mai puțin asumate sunt peste tot în lume. Însă nu cred că există vreo țară în care să existe atâtea evenimente dramatice, absurde și ușor de contracarat ca în România. Fără să mă mai documentez și bazându-mă doar pe memoria mea recentă, avem prea multe victime arse în circumstanțe tragice și colective. Oameni pierduți în munți, care au supraviețuit unui accident aviatic, murind înghețați. O altă nenorocire similară petrecută pe apă soldată cu victime omenești pentru că barca salvatoare nu a putut fi pusă în funcțiune. Și mulți eroi. Oameni care au murit sau suferă îngrozitor pentru că au încercat să-și salveze semenii din tragediile absurde. A căror glorie durează atât cât țin titlurile de ziare. Apoi se luptă pentru drepturile și leacul invalidităților căpătate până la disperare. Sau care sunt comemorați doar de către cei puțini și dragi. Care sunt, și rămân din păcate, în primul rând victime. Nu doar că nu învățăm nimic din lecțiile trecutului, ...
Citește mai mult »

Online binele nu mai are cum să învingă

Toți influencerii ne servesc povești plângăcioase despre cât de mult hate au primit și cât de greu le-a fost să-l ducă. Numai că privind spre comentariile pe care le permit în Social Media, pare că hărțuirea este greu de dus, dar prea profitabilă să o înlăturăm pe bune. Comentariile negative sunt păstrate. Trollii sunt cultivați. Cifrele să crească! De ce nu șterg vorbele vădit jignitoare sau miile de comentarii postate automat despre războaie, cauze, reclame? Pentru că ele aduc mai mult trafic. Dacă postezi o poză cu tine și primești trei comentarii “ești frumi!” discuția rămâne la acest nivel. Dacă se trezește un ratat/ o ratată să constate că ai nas borcănat, apar și alții ca ei să constate același lucru sau să adauge că nici urechile nu-s tocmai de reclamă. Când raportezi “engheigimentul” spui cifre: câte like-uri, comentarii, vizualizări a avut un post. Că majoritatea sunt de la boți sau tâmpiți care n-ar cumpăra o măslină din tabloul postat de tine, nu interesează pe nimeni. Ipocrizia asta o fi profitabilă, dar face aerul virtual din online tot mai ...
Citește mai mult »

Vintage parenting: trei îndemnuri din copilărie

Părinții noștri nu aveau bloguri, Facebook sau forumuri de discuții pline de părerologi. Nici măcar nu luau în calcul că ar fi nevoie de facultatea de crescut copii înainte de a-i face. Ne iubeau necondiționat în trendurile vremii, stabileau limite natural, greșeau, vindecau. În afară de cei care cu probleme financiare sau psihice serioase, toți ne-au crescut cum au putut de bine. Cele mai frecvente îndemnuri parentale “de pe vremea noastră” par de neconceput acum. Pentru noi însă au fost niște refrene cotidiene inofensive, care păreau a ne intra pe o ureche și ieși pe alta. Dar s-au reîntors în cap de nicăieri când, la rândul nostru, am devenit părinți. Reprezint așadar o generație care a crescut cu aceste “motivaționale”: 1. Dacă te lovești/ murdărești/ [insert orice activitate de genul ăsta aici] te omor. Evident că depinde în ce cheie primești in astfel de mesaj. Eu n-am crezut-o niciodată pe mama, care nu ar fi omorât nici măcar o muscă, în stare să mă strângă taman pe mine de gât. Eram mai atentă după astfel de atenționări? Probabil. Îmi ieșea ...
Citește mai mult »

Privind prea departe

Citeam un articol despre sportul juvenil și dificultățile uriașe pe care le are de trecut în prezenta pandemie. Opinii pertinente, soluții existente, riscuri. Apoi am făcut greșeala să citesc din comentarii: “ce dacă moare sportul juvenil, așa vor fi mai puțini analfabeți!”, “țara arde și ăștia vor să dea cu balonul în minge” și altele similare. Pentru că unora le este imposibil să înțeleagă că există copii pasionați de sport, care pentru asta trăiesc. Și cluburi, cu staff și cheltuieli, care din asta supraviețuiesc. Abia ce s-a încheiat o campanie electorală, vine mintenaș alta. Și am văzut prea mulți oameni care se cred liberi, deștepți și emancipați aruncând cu vorbe grele asupra celorlalți. Care automat sunt retardați, ținuți cu forța la televizor, plătiți, spălați pe creier pentru că nu le împărtășesc opiniile. Nu cred că există domeniu în care să nu fim polaritați: de la cremele de față (naturale sau cu chimicale?), tratarea bolilor (ceaiuri, uleiuri sau hapuri Big Pharma?), parenting (educație cu blândețe sau merge câte un ghiont?). Și din ce în ce mai războinici în a ...
Citește mai mult »

Penurie de oameni buni

Trebuie să recunosc că în ceea ce mă privește nu am motive să mă plâng. Am găsit întotdeauna ajutor, drept e că uneori mai departe decât mă așteptam și îmi ies în cale oameni amabili. Nu mi s-a mai întâmplat de mult să-mi strice zen-ul cineva. Bine, exceptând clasicele persoane toxice pe care ni le scoate tuturor viața în cale. Dar cum altfel am putea descoperi oameni dragi nouă dacă n-am avea măcar câteva exemple de persoane detestabile. Văd totuși în jur o răutate devenită pandemică. Oameni care se iau la harță din nimic, grobieni care aruncă vorbe anapoda doar să se simtă puternici, nervi, isterii, judecăți strâmbe de valoare. Competiții duse spre absurd. E drept că pe șosele nu prea mai avem loc unii de alții. E adevărat că și prin firme a devenit cam aglomerat pentru vremurile astea și se tot anunță distanțări și răriri. Și da, ni se tot spune că opinia noastră contează, motiv pentru care am început să ținem prea tare cu dinții de ea. Dar în ciuda a ceea ce credem, e ...
Citește mai mult »

Sub asediu

Vara trecută, tatăl meu, bolnav de Alzheimer, era deja internat la o instituție specializată (privată) din apropiere. Asta nu a ușurat nimănui coșmarul: el era din ce în ce mai pierdut într-o lume greu de perceput, eu mă zbăteam să mă adaptez ideii că nu mai este mult până se duce. I-am pierdut prematur pe toți ai mei primordiali, ai familiei Toma, într-un blestem greu de înțeles, deci cu atât mai dureros a fost acest ultim episod. Între vizite care mă introduceau în lumea lui confuză și tristă, plăți pentru daunele făcute și încercarea perpetuă de a așeza lucrurile măcar pe alte planuri, au reapărut atacurile de panică. Le știți, cele cu sufocare, palpitații, senzația că urmează obștescul sfârșit. Din fericire nu l-am bifat, acesta fiind și punctul de plecare în a le gestiona. A venit apoi vestea cea tristă, administrativele de după. Niște sărbători triste și confuze ca tot restul anului. Dar prin martie, după ziua mea, am simțit că încep să o scot la liman. Că lucrurile se așează. Că proiectele încep să miște. Că ...
Citește mai mult »

Un scenariu care se tot repetă

De când a început (iar) campania electorală, Bucureștiul și împrejurimile sunt ca în cântecele patriotice din copilăria mea: numa’ șantiere, macarale, oameni plini de elan muncitoresc, promisiuni de propășire și depășire a planurilor cincinale. Să nu uităm că de-a lungul timpului bucureștenilor li s-au promis telegondole, autostrăzi suspendate, trafic ca în zilele de Crăciun și căldură ca la Dubai prin apartamente. Și au primit un pod gigantic, scump și inutil, autobuze albastre, niște garduri de-a lungul șinelor de tramvai și multe companii municipale. Imaginea poate fi extrapolată în întreaga țară. Fix acum e o forfotă și o trebăluială care dacă s-ar menține în ritmul ăsta constant am fi șmecherii Europei. Dar din păcate odată instalată noua orânduire, majoritatea șantierelor rămân părăsite pentru restul ciclului electoral. De asta orice lucrare de mare infrastructură durează la noi o viață de om. Pentru că se muncește la ea cam o lună din cei patru ani de mandat. Dar da, în 2020 va fi sigur altfel. Dacă votăm cu cei care ne promit apa caldă/ potabilă/ termală lucrurile se vor schimba. Scenariul acesta trist ...
Citește mai mult »