Imposibil de categorisit

Online binele nu mai are cum să învingă

Toți influencerii ne servesc povești plângăcioase despre cât de mult hate au primit și cât de greu le-a fost să-l ducă. Numai că privind spre comentariile pe care le permit în Social Media, pare că hărțuirea este greu de dus, dar prea profitabilă să o înlăturăm pe bune. Comentariile negative sunt păstrate. Trollii sunt cultivați. Cifrele să crească! De ce nu șterg vorbele vădit jignitoare sau miile de comentarii postate automat despre războaie, cauze, reclame? Pentru că ele aduc mai mult trafic. Dacă postezi o poză cu tine și primești trei comentarii “ești frumi!” discuția rămâne la acest nivel. Dacă se trezește un ratat/ o ratată să constate că ai nas borcănat, apar și alții ca ei să constate același lucru sau să adauge că nici urechile nu-s tocmai de reclamă. Când raportezi “engheigimentul” spui cifre: câte like-uri, comentarii, vizualizări a avut un post. Că majoritatea sunt de la boți sau tâmpiți care n-ar cumpăra o măslină din tabloul postat de tine, nu interesează pe nimeni. Ipocrizia asta o fi profitabilă, dar face aerul virtual din online tot mai ...
Citește mai mult »

Vintage parenting: trei îndemnuri din copilărie

Părinții noștri nu aveau bloguri, Facebook sau forumuri de discuții pline de părerologi. Nici măcar nu luau în calcul că ar fi nevoie de facultatea de crescut copii înainte de a-i face. Ne iubeau necondiționat în trendurile vremii, stabileau limite natural, greșeau, vindecau. În afară de cei care cu probleme financiare sau psihice serioase, toți ne-au crescut cum au putut de bine. Cele mai frecvente îndemnuri parentale “de pe vremea noastră” par de neconceput acum. Pentru noi însă au fost niște refrene cotidiene inofensive, care păreau a ne intra pe o ureche și ieși pe alta. Dar s-au reîntors în cap de nicăieri când, la rândul nostru, am devenit părinți. Reprezint așadar o generație care a crescut cu aceste “motivaționale”: 1. Dacă te lovești/ murdărești/ [insert orice activitate de genul ăsta aici] te omor. Evident că depinde în ce cheie primești in astfel de mesaj. Eu n-am crezut-o niciodată pe mama, care nu ar fi omorât nici măcar o muscă, în stare să mă strângă taman pe mine de gât. Eram mai atentă după astfel de atenționări? Probabil. Îmi ieșea ...
Citește mai mult »

Privind prea departe

Citeam un articol despre sportul juvenil și dificultățile uriașe pe care le are de trecut în prezenta pandemie. Opinii pertinente, soluții existente, riscuri. Apoi am făcut greșeala să citesc din comentarii: “ce dacă moare sportul juvenil, așa vor fi mai puțini analfabeți!”, “țara arde și ăștia vor să dea cu balonul în minge” și altele similare. Pentru că unora le este imposibil să înțeleagă că există copii pasionați de sport, care pentru asta trăiesc. Și cluburi, cu staff și cheltuieli, care din asta supraviețuiesc. Abia ce s-a încheiat o campanie electorală, vine mintenaș alta. Și am văzut prea mulți oameni care se cred liberi, deștepți și emancipați aruncând cu vorbe grele asupra celorlalți. Care automat sunt retardați, ținuți cu forța la televizor, plătiți, spălați pe creier pentru că nu le împărtășesc opiniile. Nu cred că există domeniu în care să nu fim polaritați: de la cremele de față (naturale sau cu chimicale?), tratarea bolilor (ceaiuri, uleiuri sau hapuri Big Pharma?), parenting (educație cu blândețe sau merge câte un ghiont?). Și din ce în ce mai războinici în a ...
Citește mai mult »

Penurie de oameni buni

Trebuie să recunosc că în ceea ce mă privește nu am motive să mă plâng. Am găsit întotdeauna ajutor, drept e că uneori mai departe decât mă așteptam și îmi ies în cale oameni amabili. Nu mi s-a mai întâmplat de mult să-mi strice zen-ul cineva. Bine, exceptând clasicele persoane toxice pe care ni le scoate tuturor viața în cale. Dar cum altfel am putea descoperi oameni dragi nouă dacă n-am avea măcar câteva exemple de persoane detestabile. Văd totuși în jur o răutate devenită pandemică. Oameni care se iau la harță din nimic, grobieni care aruncă vorbe anapoda doar să se simtă puternici, nervi, isterii, judecăți strâmbe de valoare. Competiții duse spre absurd. E drept că pe șosele nu prea mai avem loc unii de alții. E adevărat că și prin firme a devenit cam aglomerat pentru vremurile astea și se tot anunță distanțări și răriri. Și da, ni se tot spune că opinia noastră contează, motiv pentru care am început să ținem prea tare cu dinții de ea. Dar în ciuda a ceea ce credem, e ...
Citește mai mult »

Sub asediu

Vara trecută, tatăl meu, bolnav de Alzheimer, era deja internat la o instituție specializată (privată) din apropiere. Asta nu a ușurat nimănui coșmarul: el era din ce în ce mai pierdut într-o lume greu de perceput, eu mă zbăteam să mă adaptez ideii că nu mai este mult până se duce. I-am pierdut prematur pe toți ai mei primordiali, ai familiei Toma, într-un blestem greu de înțeles, deci cu atât mai dureros a fost acest ultim episod. Între vizite care mă introduceau în lumea lui confuză și tristă, plăți pentru daunele făcute și încercarea perpetuă de a așeza lucrurile măcar pe alte planuri, au reapărut atacurile de panică. Le știți, cele cu sufocare, palpitații, senzația că urmează obștescul sfârșit. Din fericire nu l-am bifat, acesta fiind și punctul de plecare în a le gestiona. A venit apoi vestea cea tristă, administrativele de după. Niște sărbători triste și confuze ca tot restul anului. Dar prin martie, după ziua mea, am simțit că încep să o scot la liman. Că lucrurile se așează. Că proiectele încep să miște. Că ...
Citește mai mult »

Un scenariu care se tot repetă

De când a început (iar) campania electorală, Bucureștiul și împrejurimile sunt ca în cântecele patriotice din copilăria mea: numa’ șantiere, macarale, oameni plini de elan muncitoresc, promisiuni de propășire și depășire a planurilor cincinale. Să nu uităm că de-a lungul timpului bucureștenilor li s-au promis telegondole, autostrăzi suspendate, trafic ca în zilele de Crăciun și căldură ca la Dubai prin apartamente. Și au primit un pod gigantic, scump și inutil, autobuze albastre, niște garduri de-a lungul șinelor de tramvai și multe companii municipale. Imaginea poate fi extrapolată în întreaga țară. Fix acum e o forfotă și o trebăluială care dacă s-ar menține în ritmul ăsta constant am fi șmecherii Europei. Dar din păcate odată instalată noua orânduire, majoritatea șantierelor rămân părăsite pentru restul ciclului electoral. De asta orice lucrare de mare infrastructură durează la noi o viață de om. Pentru că se muncește la ea cam o lună din cei patru ani de mandat. Dar da, în 2020 va fi sigur altfel. Dacă votăm cu cei care ne promit apa caldă/ potabilă/ termală lucrurile se vor schimba. Scenariul acesta trist ...
Citește mai mult »

Călătorind în pandemie

Am plecat de pe insula grecească în care ne-am petrecut zece zile ale verii lui 2020 pe când afară erau 30 de grade și un soare încă văratic. Am ajuns în România, așa cum se întâmplă mereu, într-o autentică toamnă, cu un cinstit cod galben de ploi care îmi va îngreuna până la agonie logistica celor trei geamantane de haine murdare. Despre vacanța în sine vă povestesc când îmi recapăt zenul. A fost frumoasă, dar provocatoare, iar întoarcerea i-a pus capac. N-am știut până în ultimul moment dacă să ne apucăm sau nu de bagaje și recunosc că dacă n-ar fi fost plătită într-o proporție destul de mare încă din februarie, nu cred că mă urneam din țară. Am să vă spun azi despre cum am călătorit în nebunia prezentă. Pentru că cel mai mare stres al călătorului rămâne, în zilele noastre, riscul de infectare cu virusul anului. În primul rând am mers și de această dată cu mașina, iar la granița cu Bulgaria am realizat că ne lipsește un docoment important al acesteia. Am reușit să trecem ...
Citește mai mult »

Marea văicăreală națională

Unele dintre primele întrebări care apar în proiectele de consultanță se referă la bani: care e cifra de afaceri, se prezintă în creștere sau scădere, cum iese împărțită la numărul de angajați și altele din zona asta. Managerii eficienți dau răspunsurile instictiv, chiar dacă sunt luați prin surprindere. Calculează pe loc, știu exact cum stau pentru că le e clar că dincolo de citatele motivaționale despre leadership și valoarea angajaților, stabilitatea unei firme este dată de bani și fluxurile lor. Managerii ineficienți o dau în confidențialitate și alte bălării care să le ascundă neștiința. Să vorbești despre banii afacerilor nu este nici rușinos, nici imoral, ci absolut normal și natural. Acum să privim la această uriașă corporație disfuncțională care este Statul român. Și la cei care îl conduc. La cum își stabilesc bugetele, își ascund sursele de finanțare, o dau cotită când li se cer explicații, n-au niciodată bani de investiții, dar există surse privilegiate care primesc sume considerabile din variate și tot mai ciudate motive. Ați auzit vreodată cât ne costă nebunia numită Covid-19? Ați auzit vreodată ...
Citește mai mult »

Cine scoate așchiile mamelor?

Ca orice altă mamă, am ajuns expertă în a obloji zdrelituri căpătate la joacă, în a detecta febra copiilor fără termometru, a pune diagnostice simple înaintea medicilor sau a trata un stomac defectat minor cu ceaiuri de plante. Până la medicamente sau consulturi de specialitate, bolile piticilor se vindecă uneori cu odihnă, mângâieri, grijă și iubire. Și, ca orice altă mamă, mai mult ca de orice, mă tem să nu fiu eu cea bolnavă. Să nu pic, să nu poc, să nu mai pot. Am fugit de nașterea prin cezariană nu pentru că țineam să fiu în pas cu trendurile, ci pentru că știam că trebuie să fiu rapid pe picioare. Dozez nervii și efortul, fac puțin sport, încerc să mănânc sănătos nu pentru că mă vreau divă, ci pentru că simt că nu este încă momentul să las garda jos. Totuși, oricât de multă grijă am de mine, apar momente în care super-puterile mele se epuizează. Mi s-a întâmplat să mă îmbolnăvesc în același timp cu toți ai casei și să trag de mine până când am ...
Citește mai mult »

Despre schimbări

Dacă tot am vorbit ieri despre istoria recentă, sper că vă mai amintiți de pocăirea Elenei Udrea, care după o lungă carieră politică și de sexy diva, a dat la Teologie și a început să relateze cu evlavie – unde altundeva decât pe Facebook – meniul zilnic de post, lectura motivaţională şi poziţiile mentale în care meditează. Lumea se întreaba atunci, pe bună dreptate, ce fumează sau ce fel de pepene mănâncă de generează aşa revelaţii. Ba chiar un ziar care se vrea de calitate a chemat spre analize ca în bancuri un nutriţionist, un preot şi un sociolog care au dat verdicte cam nasoale. Fie vorba între noi, abia atunci parea 100% autentică şi aş fi pariat că de fapt şi-a concediat ajutorul în ale social media, scriindu-și singură jurnalul kilometric de insignifiant. Mixul de ortodoxie, yoga şi pseudopsihologia succesului se dovedea mult mai asortat personalităţii fostei ministrese decât notele acide cu iz politic de pe vremea când DNA-ul era ocupat cu alţii. Dar ca doamna în cauză suntem toţi, ne place sau nu. Toţi facem salturi uriase de la o stare la ...
Citește mai mult »