
Zilele trecute, pe unul dintre putinele grupuri în care exist și rezist pe Facebook, am văzut un link şi opinii despre episodul ciudat cu Amalia Enache și ursulețul de pe aeroport. Pentru cei ca mine, care nu prea citesc știrile mondene și nici nu urmăresc online vedetele autohtone, povestea este cam așa: fosta știristă s-a războit în scris cu o fată din popor (plus Liviu Dragnea și indirect cu toți românii), pentru că n-a vrut să-i ofere într-un aeroport străin bebelușei sale ursulețul pe care-l avea în brațe. A pus inclusiv o poză cu persoana în cauză ținând bosumflată jucăria de pluș, catalogând-o ca piţipoancă. Pe tipă, nu pe Liviu Dragnea.
Găsiţi peste tot povestea, nu are sens să vă trimit spre ea. Cert este că din toată treaba cel mai mult m-a frapat poza de pe Facebook. Explicită (nu vă gândiţi la prostii şi nu înroşiţi Google!), cu faţa fetei și vestimentația descrisă în text, oricum uşor recognoscibilă. Şi da, cu un aspect oarecum superficial.
Abia apoi atitudinea: fata nu a vrut să dea un urs de pluș, oricum nu parea a fi la vârsta de a avea copii, deci este oarecum scuzabilă reacția ei (*), copilul care l-a cerut nu a fost afectat, ce atâta supărare?
Am concluzionat că Amalia Enache se simte nebăgată în seamă (ştiu cum e să ai copil mic, lumea crede că ai făcut brusc un transplant de cerebel, folosindu-se la schimb unul de gaină) şi am închis mental cazul.
Ieri, însă, o întâmplare oarecum similară m-a făcut să înţeleg care a fost de fapt resortul.
După o întâlnire matinală, cu un to do list destul de mare, a trebuit totuşi, vacanţă fiind, să distrez copilul mic. Cel mare se distrează singur, dar de data asta ni s-a alăturat și el. Astfel că am pornit toţi trei să revedem Muzeul Simţurilor şi (speranţe spulberate), filmul Coco.
La muzeu, aglomeraţia uzuală de timp liber. Mulţi părinţi chinuindu-se a poza iluziile de percepție și copii concentrându-se în a le înțelege. Între toți, se distingea clar EA: o tânără cu un copil de cel mult doi ani, vârstă la care ar fi poate altele mai potrivite de vizitat, îmbrăcată modern și scump. A te îmbrăca modern și scump nu-i un păcat, a prezenta nesimțire însă ar cam fi.
Doamna încerca să intre în fața tuturor, dar fără să ne acorde măcar un contact vizual, dacă nu să ceară și permisiunea. Se înghesuia efectiv, forța, apărea brusc în față. Copilul său nu părea că gustă distracția, dar insista să-l pozeze, călcând (la propriu) totul în picioare: părinți, copii, cadrele altora. Totul a culminat când și-a pus urmașul într-o poziție instabilă, pe un taburet destul de înalt, piticul prăbușindu-se de acolo într-o poziție de speriat! Iar în încercarea de a-l ridica a început să-i spună cât este de prost și neatent. Copilul era vinovat în viziunea ei despre dreptate!
În momentul ăla nu știu ce nerv mi-a fost atins, dar mi-a venit și mie să îi fac poză și să o public. Mi-am amintit de fata în roz de la aeroport și m-am abținut, dar tot am scăpat ceva venin, șoptind spre cel mare al meu: “de proastă ce e, părea imposibil să nu se întâmple ceva!”
Ceea ce încerc să spun este că nu suntem sfinți. Persoana aceea nu mi-a făcut nimic grav, dar ne-a umbrit tuturor o experiență relaxantă. Dar asta nu doar din cauza ei.
Dacă eu aș fi fost Zen, într-o pauză asumată de după o perioadă productivă, probabil că aș fi glumit drăguț pe seama mamei din povestea mea. Sau i-aș fi atras atenția politicos atunci când îmi încăleca spațiul personal.
Fiind deja cu fitilul pus, pur și simplu m-am aprins și i-am pus o etichetă deloc măgulitoare. Iar asta spune ceva urât și despre mine. Așa cum întâmplarea cu ursulețul spune ceva urât despre Amalia Enache.
Îmi păstrez așadar părearea inițială: nu-i ok să publicăm pozele oamenilor care ne enervează. Pentru că, asemeni episodului povestit de mine, și starea noastră mentală ne influențează reacțiile, nu doar nesimțirea sau agresivitatea lor. Totuși este de înțeles că uneori reacționăm total lipsit de eleganță. Avem de dus destule, iar clasica politețe a celorlalți ne-ar ajuta să le purtăm mai ușor. Numai că unii o cred demodată, pentru că nu se asortează cu ghetuțe roz.
(*) Dacă nu ai fost acolo, nu ai de unde să ştii cum este. De aceea bărbaţii oferă rar locul doamnelor gravide. Plus că le e frică să nu dea de o tipă pur şi simplu grasă 🙂