Cum va fi când nu va mai fi?

O lume întreagă așteaptă vești pozitive. Speră că totul se va încheia și viețile noastre își vor relua cursul normal. Totuși semnele bune întârzie să apară. Cel puțin în mesajele oficiale. Și oricât de optimiști am fi, devine tot mai clar că virusul ăsta nu dispare curând și va trebui să trăim o vreme cu el așa cum trăim cu multe alte molime pe care le ignorăm: obezitatea, poluarea, HPV-ul pentru care există vaccin, dar îl refuzăm sistematic și câte altele or mai fi.

Totuși distanțarea socială se va sfârși în momentul în care economia dă semne să moară și ea virusată. Analiștii zic că în România 70% din business merge încă, deja pe forumuri după nebunia intrării în șomaj tehnic, apar tot mai multe mesaje care solicită detalii despre procedura de ieșire. Branduri mari din industria auto anunță reluarea activității. Avem deja povești de succes cu învingătorii vremurilor.

Așa că mă gândesc că n-ar strica un exercițiu de vizualizare. Nu vreau să(-mi) creez așteptări, oricum văd că importanța lor este exacerbată de când cu tonele de articole din sfera (pseudo)psihologiei. Este doar o mostră de imaginație:

Cum va fi așadar când ne vom recăpăta dreptul de a circula liber?

În primă fază ciudat. Deși am stat în case cu un oarece confort, ne vom simți oricum ca ieșiți din peșteră.

Apoi, pentru că vom conviețui în contextul pericolului ascuns, încrederea noastră în cei cu care vom interacționa va fi minimă. Fiecare om a devenit, dincolo de orice, un potențial purtător de viruși, un soi de terorist fără voie, posibil detonator de bombe invizibile. Este greu de crezut că ne vom repezi să ne îmbrățișăm, simplul gest de a ne strânge mâinile a devenit inadecvat.

Vom purta în continuare măști medicale, care vor deveni un indicator de statut. Pentru că nu oricine și le permite, pare că uităm asta mai abitir de când stăm în casă. Nu aveam nevoie de alte motive să ne împărțim în “noi” și “ei”, dar asta nu-i suficient cât să dispară.

Vom da așadar jos din măștile sociale, altfel ne-am sufoca, probabil. Numărul gesturilor și opiniilor radicale nu va scădea decât atunci când vom reintra într-o zonă de confort psihologic, în cazul de față unul medical.

Vom găsi anevoios bucurie în a face lucrurile care ne aduceau plăcere. Simple activități precum a călători, a merge la cumpărături într-un centru comercial sau la o petrecere vor veni cu o doză de anxietate crescută.

Ne vom îmbrățișa cu greu bătrânii. Vom spune copiilor să stea departe de alți copii.

Dar ne vom adapta noilor vremuri. Apoi vor veni altele noi. Nimic nu va mai fi la fel după Coronavirus pentru că nimic nu se păstrează la fel în general. Viața noastră, fie ea individuală sau socială, este o perpetuă schimbare, o continuă cursă cu obstacole care mai de care mai inedite și neașteptate. Truisme, nu? Dar de banale ce sunt, uităm mereu de ele.