La începuturile ITEX, oferta noastră financiară avea doar câteva fraze. Pentru că așa este la debut: clienții sunt puțini, iar experiența de a lungi ciorba prezentărilor lipsește cu desăvârșire.
Iar una dintre ele făcea referire la dorința noastră ca toate părțile implicate în relația comercială să câștige.
Cumva așa s-a dovedit a fi: rata de succes a proiectelor a fost mare, iar cei angajați cu ajutorul nostru și-au găsit joburi potrivite, în care s-au simțit confortabil să rămână un timp îndelungat. Toată lumea a avut de câștigat.
Așa cum îmi place să spun, proiectele au adus noi proiecte, iar clienții, noi clienți. Dar în momentul în care am cunoscut un număr mare de organizații am constatat amar că abordarea inițială pare uneori de-a dreptul romantică. Corporațiile, în majoritatea lor, vor să câștige întotdeauna, cu orice preț și risc. De cealaltă parte o duc onorabil doar cei care se adaptează și găsesc un model de business și colaborare pe măsură.
Firmele mici, presate de concurența rechinilor balenelor și de cash-flow, de asemenea tind să tragă spuza doar pe turta lor. “Win win” s-a transformat uneori într-o adevărată luptă care pe care.
Dar am mai constatat ceva în toți acești aproape 12 ani. Că cei care au încurajat perpetuu dublul câștig, ridicându-l la rang de valoare organizațională, au trecut cu bine de crize serioase. Că au angajați valoroși care le stau alături (*), că găsesc chiar și când nu mai speră oameni noi, că nu au sabotori ci doar aliați interni și externi. Iar cei care pârjolesc totul în jur agresiv sfârșesc inevitabil în propriul deșert.
Iată că pe termen lung doar câștigul reciproc poate fi sustenabil. Și asta nu doar în afaceri.
Timpul trece, win win rămâne.
(*) există și angajați fricoși care sunt fideli foc locului de muncă, dar valoarea lor organizațională este uneori similară cu cea a bibelourilor din vitrina bunicii: adună praf și îți dau de lucru în plus.