Cu ceva timp in urma, urmaream spusele unei specialiste in alimentatie vegana pe Facebook. Le zicea echilibrat, documentat, placut de citit. Pana cand, la comentariile unui articol, aceeasi autoare echilibrata si documentata raspunde contra-argumentelor decente ale unei cititoare cu replica: “Daca vreti sa muriti de cancer, continuati sa mancati produse de origine animala”. Am incetat sa mai urmaresc discutiile, abordarea mi s-a parut brusc de tip “Stirile de la ora 5″.
Cu alt timp in urma, vorbeam cu o cunostinta despre vaccinarea copiilor. Discutia, desi contradictorie, parea echilibrata in argumente, pana am auzit acelasi tip de sentinta: “Daca tu vrei sa-ti intoxici copiii cu mercur si sa faca autism, continua sa-i vaccinezi”. N-am mai continuat sa dezbat, nu avea sens.
Cand am nascut al doilea copil, am cautat un sistem de purtare, pentru ca stiam ca voi sta cu el in brate in primele luni si voiam o solutie comoda. Recunosc ca am ales Manduca, desi mi s-a parut scumpa si incomoda, de frica sa nu ma intalnesc cu o nazi-mama care sa-mi spuna cum e cu pozitia in M a picioarelor, obligatorie si necesara ca nu cumva copilul sa ramana olog. Nu ar fi mai contat ca am mai purtat un copil, pe vremea cand pozitia in M nu exista si ca e mare si cu picioare drepte. Nici ca, documentandu-ma am aflat, chiar de la producatorul Manduca, faptul ca nu exista studii care sa ateste ca purtarea copiilor in pozitii altele decat M le-ar dauna (exista doar studii care atesta ca pozitia picioarelor in M aduce beneficii copiilor care au displazie de sold). Citind discutiile la care am avut acces, pur si simplu m-am imaginat pe strada trasa de urechi de o mama indignata de instinctul meu criminal.
Daca vreti colectii de indemnuri panicarde, dati o raita pe forumuri si bloguri. Poti muri in chinuri groaznice daca folosesti cosmetice obisnuite si nu bio/eco, daca mananci ciocolata sau daca iti plac micii. Crescutul copiilor devine, de asemenea, un veritabil film de groaza. Biberoanele si laptele praf provoaca boli ingrozitoare, scutecele care nu sunt refolosibile ataca sistemul hormonal, landourile creeaza monstri schizofrenici inspaimantati de lipsa mamei de langa ei. Nu dormi cu bebelusul? I-ai nenorocit viitorul. Dormi cu bebelusul? Uite asa se cresc nebunii!
Nu comentez asupra celor care creaza astfel de zvonuri panicarde. Sunt convinsa ca sunt bine-intentionati, ca petrec mult timp si consuma multa energie documentandu-se si incercand sa convinga pe altii.
Dar aici apare problema: eu nu vreau sa fiu salvata de mine, de deciziile mele. Pentru ca le iau in cunostinta de cauza, documentandu-ma la randul meu. Imi plac discutiile in contradictoriu, atat timp cat argumentele sunt rationale (exemple, statistici, studii, opinii personale). Cand intra insa in zona afectiva (vei muri, te vei imbolnavi grav, copiii tai vor suferi ingrozitor) deja am dreptul sa folosesc solutia de tip flit.
Este o moda asadar, a erijarii in divinitate. Stiu altii mai bine cum sa traim si sa ne crestem copiii. Stiu unde gresim si ce vom patimi timp de trei generatii. Ne povestesc inchizitorial despre ororile care ne asteapta, de parca relatia cauza – efect este o constanta in viata noastra.
Este si asta un destin: sa-i salvezi pe altii chiar de ei. Dar nu cred ca cei care manaca o prajitura cu zahar si frisca sau isi plimba copiii in landou trebuie ajutati. Sunt oameni cu probleme grave care chiar ar avea nevoie de o mana intinsa. Si ce frumoasa ar fi viata, daca am reusi sa echilibram aceasta balanta…