Trăim copilăria cu dorința de a fi mari, iar când devenim adulți am da orice să derulăm filmul înapoi. Fetele poartă tocurile mamelor, băieții se prefac că fumează pe ascuns. Adolescenții chiar experimentează vestimentar și comportamental papuci de oameni mari.
Este firea omului. Dacă suntem scunzi, vrem să fim înalți. Suntem brunete, ne vopsim părul cu roșu. Avem pistrui, îi acoperim cu glet. Nu avem, îi desenăm cu creionul. Stăm bine cu banii, tânjim după liberatea deciziei. Suntem într-o relație, ar fi mai bine fără.
Dar treaba asta cu maturitatea chiar e o capcană, una nasoală. La început vin încet, aproape insesizabil, tot soiul de belele. Și pare normal, și avem putere, motivație, știință să le abordăm. Planificăm cariera, strecurăm decizii personale la timpul oportun, bugetăm, plănuim, refacem calcule și proiecte. Apoi apar etape tot mai complicate, ca într-un joc de strategie pe Nintendo. Personaje tot mai greu de doborât, întâmplări la care nici în cele mai negre coșmaruri nu le-ai întâlnit, obstacole care vin de nicăieri.
Ce să mai planifici? Te pui pe metereze cu haștag rezist. Te repliezi, găsești energie, soluții, bugete, rezolvi, rezolvi, rezolvi, rezolvi. Problemele altora: șefi, copii, părinți devin problemele tale prioritare. Cele proprii: sănătate, vise rămase în cui, nevoi, sunt împinse întotdeauna la coada listei.
Te ajung din urmă niște naivități de mult apuse, dar nici nu mai contează în noianul de to do-uri. Și așa, tăvălit(ă) bine și încercat(ă) pe toate flancurile, începi încer dar sigur să fii privit(ă) ca o persoană expirată. Un moș/ babă, deși încă nu-ți bate poștașul cu pensia la poartă. Opiniile tale sunt depășite de vremuri. Ridurile din obraji reprezintă un închipuit handicap.
Nu pricep de ce și-ar dori cineva așa ceva. Și nici de ce nu le explicăm copiilor că dincolo de tocuri, cont bancar și permisiunea de a bea alcool, a fi adult nu e cool deloc.
Serios copii, luați-vă bicicleta și mergeți în parc. Iubiți, vă despărțiți, dormiți până la amiază în vacanțe, mergeți la toate petrecerile chiar și la cele pentru care nu aveți invitație, purtați haine anapoda, mâncați câteodată doar desertul!
Răzgândiți-vă de câte ori vreți! Renunțați la activități care nu vă plac (școala nu intră aici, totuși!). Spuneți ce vă trece prin cap!
Vine un moment în care nu veți mai putea abuza de aceste opțiuni. Se numește maturitate. Și este o nenorocită de capcană.