Printre articolele “trending” de zilele astea de pe LinkedIn (secţiunea HR, evident), se află unul care analizează relația de iubire dintre Prinţul Harry și aleasa inimii sale, pornind de la limbajul corporal al celor doi. Pentru a întări analiza sunt prezentate poze din recentul lor turneu australian. Comentariile sunt pe placul doamnelor și domnișoarelor consumatoare de romanță: Câtă tandrețe! Priviți zâmbet! Mâna care urcă și coboară protector e semn clar de nețărmurită dragoste! Înțelegeți ideea.
Știu că oamenii (încă mai) caută reţete clare spre a ghici personalitatea, relaţiile, potenţialul uman, de aici apetența către pseudopsihologie. Dar limbajul semnelor nu este una dintre ele, în ciuda promovării asidue, mai ales în cazul interviurilor de selecţie.
Care este hiba cu analiza din articolul cu pricina? Păi în primul rând protagonista este actriţă, una care chiar a jucat în filme. Deci nu putem spune că este 100% autentică atunci când iese din casă, pentru că ştie să trăiască în vizorul presei. În al doilea rând, protagonistul este membru al Casei Regale britanice de când se ştie, deci a trăit toată viaţa după câte un protocol bine stabilit. Acolo nimic nu este întâmplător, nu te poţi îmbrăca cum îţi trăzneşte prin cap, nu-ţi poţi îmbrăţişa nevasta când ai chef şi nici nu poţi comenta după bunul plac. Evident că discursurile şi comportamentele dezirabile au început să fie adaptate personalităţii fiecărui membru, iar Harry este un exemplu bun în acest sens, dar tot nu poţi face nişte demonstraţii autentice şi corecte matematic pornind de la nişte imagini făcute în cadru oficial.
Şi în al treilea rând, pozele sunt prea clişeice să merite o analiză: el şi ea desculţi pe plajă, arătând impecabil şi purtând ghirlande la gât, ea – însărcinată îşi mângâie burta, el – privește aprobator cu o figura protectivo-îndrăgostită. Prea frumos, prea ca la cinema.
Concluzia articolului: dragoste adevărată! Concluzia mea: ar putea fi o oarecare măiestrie de rol și de imagine acolo.
Nu pun la îndoială sentimentele celor doi. Ci doar spun că pozele respective nu pot demonstra în sine sentimentele protagoniştilor.
Lăsând mondenităţile la o parte, la interviurile de selecţie este la fel. Recruiterii neexperimentaţi caută indicii precum postura corpului, semne somatice (transpiraţie excesivă, înroşirea feţei), ticuri verbale sau gestuale, puterea este strânsului de mână sau durata contactului vizual pentru a analiza persoana din față.
Din păcate, atenţia excesivă pentru aceste detalii, deturnează interviul de adevăratul lui scop: a vedea cât de bine se potriveşte omul cu locul. Poate că respectiva persoană este mai emotivă, dar vinde brici tocmai prin această vulnerabilitate, poate că transpiră excesiv din motive medicale, nu neapărat de stres, poate că strânge mâna mai puţin viguros pentru că o are îngheţată din cauza frigului de afară sau accidentată în urma unei partide de tenis.
În interviul de selecţie sunt evidenţi indici corporal, dar nu-i putem corela în mod direct cu anumite comportamente sau elemente de personalitate. Practic nu vorbim despre un limbaj, pentru că nu decodează nimic. Este aşadar irelevant, chiar ineficient a încerca să-l urmăreşti, pentru ca poţi pierde din vedere candidaţi valoroşi în urma interviurilor inspirate de Mafalda.
Locul globului de cristal este în revistele de mondenităţi! În procesul de selecție nu contează palmele ude, secundele de contact vizual sau scosul verighetei. Ci experienţa omului din față, abordarea, adaptabilitatea, cunoştinţele profesionale şi, mai presus de toate, motivaţia pentru respectivul job.
Dacă tot am pomenit de Mafalda și de subiecte mondene, în loc de concluzie las pariul pe un divorţ în cazul celor doi. Am mai văzut filmul asta de dragoste! 🙂
Sursă foto (nu este din articolul la care fac referire pentru l-am pierdut în eter): https://www.vanityfair.it/amp/121992/people/mondo/2018/10/19/meghan-markle-incinta-harry-papa-tour-australia-scalzi-regole-foto-gossip