Zilele trecute s-a aflat în vizorul presei un episod penibil, dar deloc neaşteptat în peisajul autohton al zilelor noastre: altercaţia dintre fostul deputat Cristian Boureanu (mai cunoscut pentru viaţa privată destul de tumultoasă decât pentru iniţiative legislative) şi o patrulă de poliţisti care l-a oprit în trafic.
Ceea ce am remarcat cu toţii a fost lipsa unui comportament profesional standardizat din partea oamenilor legii, fapt care a dus la o escaladare alertă a situatiei. S-a lăsat cu degete zdrelite şi nas spart de ambele părţi, când normal era să se lase cu cătuşe şi arestare imediată de partea agitată a baricadei.
Că fostul deputat are probleme comportamentale grave, nu-i o surpriză. Dar că nişte poliţişti sunt prinşi pe picior greşit, neavând nici tehnica, nici procedurile şi nici sprijinul rapid al altor colegi, asta arată degringolada şi lipsa de voinţă politică din instituţiile cu pricina.
Am dat exemplul unor angajati de la stat. Dar nici în cazul companiilor din mediul privat lucrurile nu stau mai bine. Ieri, în timp ce mergeam printr-unul din cartierele bucureştene, nu mică mi-a fost mirarea să văd mai mulţi operatori de salubrizare de la o firma privată spălându-şi pubele în mijlocul trotuarului. Ca să ocolim balta de zoaie, noi, pietonii, o luam frumos pe şosea la concurenţă cu maşinile care veneau din contrasens.
Să recapitulăm, poate ajunge mesajul și la şefii din firmele de salubrizare care operează în sectorul 6: Bucureşti 2017, iunie, ora 11,00, pubele spălate în mijlocul trotuarului, fără o gură de canalizare în apropiere. Zoaiele rezistă!
Poate că legea nu are nimic de spus în privinţa asta. Dar bunul simţ elementar interzice astfel de gesturi. Nu poţi lucra la o firmă care în teorie face curat, ecologizează, salubrizează şi să-ţi arunci lăturile la picioarele pietonilor. Dar dacă nu ai o procedură clară de curăţare a pubelelor şi-i laşi pe cei de jos să se descurce singuri, presându-i eventual ca la finalul programului să le predea curate, exact asta se va întâmpla.
Nici retailul nu stă mai bine şi am sa vă povestesc despre haosul dintr-un magazin de mall. Primul pas: am ajuns la casa de marcat pentru a plăti doi pantofi de mărimi diferite (tânărul vânzător a uitat să verifice, era probabil treaba mea). Al doilea: rugat de operatorul care făcea bonul să urce la etaj pentru a schimba pantoful, un alt coleg a refuzat categoric, spunând că nu este responsabilitatea lui. Convins probabil de privirea mea ucigătoare, a urcat şi s-a întors învingător cu acelaşi rezultat: nu găsise perechea!
Dacă nu aveam copilul cel mare în cabina de probă aşteptând noile haine şi pe cel mic de mână, probabil că le băgam produsele pe gât şi plecam, nu înainte de a le povesti detaliat despre mama lor cea care a uitat să-i educe. Aşa, am luat pantoful greşit şi i-am găsit singură perechea în sertarul din care am văzut că i-a scos primul aiurit. Cei trei muşchetari s-au ales cu o mustrare destul de asertivă din partea mea şi promisiunea că şefii lor vor afla că-s praf. Noroc că am uitat cum îi cheamă de cum am ieşit pe uşa magazinului, pentru că, da, nici ecusoane nu aveau. Dar cu obrăznicia stăteau foarte bine.
Iată că unde nu-s proceduri, este vai de noi toţi!
Procedurizarea nu înseamnă totuşi multe fluxuri de lucru rigide, ci mai degrabă dorinţa continuă de a îmbunătăţi, de a nu mai repeta anumite erori. Oricât am bate în cuie diferite procese, procedee, comportamente dezirabile, nu putem scăpa de incidente sau frustrări. Totuși responsabilităţile de bază ale angajaţilor nu pot fi lăsate la voia întâmplării şi la cheremul prezenţei lor de spirit. Trebuie învăţaţi care sunt etapele, ordinea de execuţie, potenţialele incidente, ce pot sacrifica şi ce nu atunci când au de luat o decizie rapidă.
În toate cele povestite mai sus nu sunt de vină angajaţii, ci şefii lor. Şi dacă vor să-şi spele ruşinea, cel mai corect şi eficient mod este să se pună la masa discuţiilor împreună cu angajați de pe toate palierele ierarhice şi să găsească soluţii utile pentru a-și optimiza fluxurile de lucru.