În copilărie mă amuza preocuparea alor mei pentru a ne face “zestre”. Era o obsesie socială pe atunci, practic cele trebuincioase casei se găseau tot mai rar, caloriferele erau din ce în ce mai sleite, iar hainele de calitate de-a dreptul prohibitive, de jurai că-s coborâte direct de pe podiumuri pariziene.
Așa că cine avea fete, trebuia să înceapă din timp cu achiziția de oale, covoare, plăpumi, lenjerii, tacâmuri și alte asemenea.
Mi-au prins bine, nu zic nu, când m-am mutat în primul spațiu locativ de 40m pătrați. Nu mai conta că oalele de inox luaseră locul celor emailate, că lenjeriile aveau dimensiuni atipice, că mă chinuia covorul ăla de lână cu aspiratul de jur că slăbeam cam 2 kg la fiecare curățenie. Erau la îndemână, gratis, utile, funcționale.
Totuși dacă le sunt recunoscătoare alor mei, altele sunt motivele. Sunt încurajările continue, timpul pe care l-a petrecut cu noi, multiplele soluții pe care mi le dădea problemelor, astfel încât să am de unde alege. Ajutorul constant, amintirile frumoase, independența pe care mi-a oferit-o la pachet cu încrederea că nu voi abuza de ea. Faptul că m-au crescut modern, fără limite de gen. Am mers la meciuri cu tata (unde am învățat primele înjurături creative și baza psihologiei sociale), la coafor cu mama. Am văzut locuri frumoase, am avut libertatea foarte necesară mie, am fost sprijinită constant, ajutată.
Tigăile au ținut primii 10-15 ani, dar acum încă mă mai gândesc ce ar zice mama dacă aș lua o decizie sau alta. La fel cum mă trezesc reacționând ca ea în relația cu cei doi copii ai mei.
Le putem lăsa copiilor noștri bani, case, mașini sau bijuterii scumpe. Este minunat să ai ceva, orice, la început de drum sau pe parcursul lui deloc ușor. Dar dacă nu le ai, le faci. Mai importante sunt amintirile frumoase, modelele de comportament și acțiune corecte, rădăcinile bine înfipte.
Pentru că puțini părinți conștientizează câte altele lasă de fapt copiilor lor: modul în care pot relaționa cu persoane de gen opus. Cum se raportează la autoritate. Sau la bani, strategiile prin care fac față provocărilor financiare. Modul în care abordează eșecul sau succesul. Cel în care își cresc la rândul lor copii. Relația cu mâncarea. Disciplina de a evita excesul sau dependențele.
Chiar dacă ne maturizăm și de îndepărtăm de modelele parentale, acestea ne-au structurat devenirea și la ele ne întoarcem ori de câte ori simțim că ne pierdem calea. Sunt acolo, ne ajută sau ne sabotează constant.
Banii sunt buni, posesiile materiale ajută. Dar o viață echilibrată și asumată înseamnă mult mai mult decât atât. Atenție, așadar, la ce lăsăm copiilor noștri!