
- 16/10/2024
Cu niște vreme în urmă, o coincidență simpatică de nume îmi aducea printre e-mailuri drafturi de lucrări de diplomă și cereri de programare la ședințe de terapie. Am un tiz (ba chiar mai multe) aici la București, iar situația a devenit și mai interesantă când am început să primesc confirmări ale unor achiziții online de haine sau pachete turistice.
Cu timpul cererea de terapie sau consiliere s-a stins. Dar nu pentru că am rămas fără tiz. Ci pentru că a mai apărut o V.N., specializată în diabetologie. Și care nu este în București, ci în zona Brașov, motiv pentru care sunt întrebată din ce în ce mai des când ajung pe acolo, la cabinet.
Iată, primul semnal al Universului este că aș avea nevoie de aer montan.
Trecând la lucruri mai concrete, săptămâna trecută mi-am luat șampon, motiv pentru care am primit cadou o geantă de plajă mare și trainică. Săptămâna asta, un retailer de modă mi-a dat cadou un prosop. Pentru plajă și el. Cum ar fi ca săptămâna viitoare să primesc biletele de avion și vouchere pentru o destinație turistică în care să le folosesc?
Până atunci e clar că dacă Universul e confuz, rămâi în blocaj prin zona metropolitană a Bucureștiului și te întrebi dacă să te cari la Brașov, pentru a face pe diabetologul, sau la Dubai să deguști ciocolata aia virală în variantă originală.