Zilele trecute mi-au picat întâmplator ochii pe una dintre diagramele emoţiilor umane. Nu ştiu dacă aţi văzut vreuna, sunt mai multe versiuni, las mai jos o poză.
Emotional Word Wheel by Geoffrey Roberts, inspired by Dr. Gloria Willcox’s Feelings Wheel
Şi m-a lovit o revelaţie. Practic dintre cele şapte emoţii principale puse în cerc, doar una este 100% pozitivă: fericirea. Şi o alta pe jumătate – surprinderea, care are două din cele patru diviziuni care să ne placă şi două care să ne displacă. Adică poate însemna confuzie/ temă, dar şi uimire/ entuziasm.
Statistic vorbind, aşadar, cele mai mari şanse sunt ca noi să simţim în mod cotidian emoţii negative, care au, evident, un rol adaptativ. Să fim furioşi, trişti, dezgustaţi , înfricoşaţi, agresivi. Atât timp cât nu intră în zona disfuncționalitate și nu merg spre anxietate sau depresie, acestea sunt, de fapt, baza vieții noastre afective și unul dintre resorturile comportamentelor noastre în grup.
Și aici intervine paradoxul: că noi, oamenii, suntem învățați să negăm această paletă de emoții, să ne luptăm cu ea, să o transformăm. Nu acceptăm agresivitatea, nici tristețea, nu mai spun de frică! Încercăm să găsim fericirea, împlinirea în orice moment și cu orice preț.
Și poate mai normal ar fi să învățăm cum să ne gestionăm emoțiile negative. Cum să găsim soluții pentru a nu descărca sacul cu agresivitate în cârca apropiaților. Cum să conștientizăm teama, cea care deseori aduce inițial reacții somatice, și să o ponderăm cu elemente de context. Cum să îi înțelegem pe cei din jur, să reacționăm la emoțiile lor, evitând contagiunea în cazul celor care ne pot afecta.
Așa că în loc de campanii serbede și fără de răspuns împotriva bullyingului din școli, poate că ar ajuta mai multă educație în sfera emoțională. Nu doar învățând copiii să-și recunoască stările afective, ci oferindu-le soluții pragmatice și eficiente de a le gestiona pe cele care pot escalada.
Dar înainte de toate trebuie să acceptăm această realitate: am fost echipați biologic pentru a supraviețui, iar fericirea și confortul emoțional sunt acolo pentru a aduce puțin echilibru, a face lucrurile mai suportabile, nu ca factori determinanți.
Goana către fericire poate fi, în fond, o mare nefericire. În loc să sperăm la utopia vieții fără de griji, mai bine înțelegem că toate își au locul lor în drumul nostru și că tot ce trebuie să facem este să le acceptăm, făcând Rai din tot ce avem.