- 06/04/2017
Mai fac şi eu chestii care nu-s de laudă, dar pentru că simt că îmi ridicaţi încet şi sigur un piedestal divin de pe care aş putea să cad în nas, am le enumăr mai jos într-o veritabilă etalare de umilinţă:
Mi-am uitat haina de primăvară în sala de aşteptare a unui cabinet medical. Je (@valentinaneacşu.ro), care comentez constant şi continuu pe seama rătăcirilor urmaşilor mei (cartele, portofele, manuale, haine, jucării), eu care ar trebui sa fiu un model de ordine, disciplină şi responsabilitate, am plecat de la doctor ca un fluturaş lăsând în cuier o bunătate de parka Massimo Dutti pe care o port de câteva sezoane bune. Nici măcar nu era cald afară, iar eu m-am prins abia acasă că-mi lipseşte un strat şi asta devine de-a dreptul îngrijorător.
Am cumpărat ceva ce am jurat că nu cumpăr şi s-a dovedit a fi ceea ce am ştiut că e: o ţeapă. Ştiţi filmuleţele acelea cu oameni care îşi dau cu un namol cleios şi negru pe faţă şi apoi jupoaie dimpreună cu pelicula creată toată murdăria din pori, lăsând faţa curată ca de Photoshop? Sunt reclame la Black Mask, noua minune a cosmeticii. Am analizat temeinic achiziţia şi am concluzionat că cel mai rău scenariu ar fi să se jupoaie fără nimic pe ele. Greşit: se înlătură împreună cu un strat serios de piele, plus toată pilozitatea aferentă, lăsând în urmă un ten roşiatic, ca prăjit de soare. Punctele negre nu doar că rezistă, dar în primă fază devin şi mai negre din cauza amestecului cleios şi întunecat.
Dacă tot sunt la achiziţii păguboase, şamponul uscat Elseve miroase foarte frumos. Şi atât. Este de o inutilitate zdrobitoare, îi felicit pe cei care-l produc pentru publicitatea asiduă şi convingătoare. Argilă purificatoare extraordinară, bravo cui a spus aşa frumos, eu am aruncat nişte roni pe ea! Întrucât în ultima vreme o beștelesc serios cu produsele inovative scoase pe piaţă, le propun un proiect de headhunting câştigător de ambele părţi. Eu conving persoana care se ocupă de reţetele produselor Batiste să-şi schimbe jobul, iar ei plătesc generos şi îmi fac o statuie în faţa sediului principal.
După experimente culinare diverse şi toată disponibilitatea de a înţelege că este un aliment special, tot mai cred că succesul leurdei se datorează exclusiv numelui şi ca dacă îi zicea iarba lată nu o mai mânca nimeni. Psihologia colectivă pare a funcţiona cam aşa în ceea ce o priveşte: urzicile au un nume cam rustic, nu ne putem lăuda cu ele, spanacul arată a desene animate, nu poţi comanda că zice chelnerul în sinea lui: “Uite-l si pe Popeye ăsta!”, aşa că băgăm leurdă. E fiţă! (*)
Nu-i chiar grav, am mai pierdut nişte bani şi ceva speranţe, dar iată că şi divele greşesc! 🙂
(*) Trebuie totuşi să mă laud totuşi cu o reţetă inovativă, de mare succes: scovergi cu leurdă. În caz că vă întrebaţi despre ele, sunt un fel de pogăcele mai usor de facut şi cu ingrediente mai puţine. Dacă nici pogăcelele nu vă spun nimic, mai precizez că seamănă cu nişte azime!