Câteva întrebări cu răspunsuri incomode

Dacă v-aș invita la proteste pe tema educației? Care pare iremediabil defectă, bazată pe norocul copiilor și nu pe o strategie națională? Pentru că este o loterie a avea profesori buni chiar și în școli de renume, a nu-ți cădea tavanul în cap sau a nu-i veni idei te miri cui să schimbe procedurile de examinare cu două luni înaintea Bacalaureatului. Loterie care a construit o industrie nedreaptă a meditațiilor, șansele egale la educație devenind nu o utopie, ci o glumă proastă.

Cel mai probabil aș participa eu și două-trei colege de liceu sau facultate. Ceilalți s-ar uita la noi ca la Circul Globus. Educația ca subiect public este interesantă pe bloguri de prințese. Îndividual fiecare se descurcă: plătește școli private sau și meditatori, găsește o sursă de influență, fentează sistemul pentru binele odraslei.

Dacă v-aș invita să nu mai dați șpagă, indiferent de context sau de loc: spital, școală, administrație publică, poliție?

Cel mai probabil veți spune că e ok, oricum nu dați. Și la prima întâmplare care vă scoate din zona de confort, scoateți și portofelul ca să vă restabiliți echilibrul sufletesc.

Dacă v-aș ruga să nu mai încurajați evaziunea fiscală? Țigări de contrabandă, cosmetice aduse pe căi ilegale, haine fake sau furate, produse dubioase de pe marketplace-uri cu pretenții globale?

Aici sigur voi stârni zâmbete ironice! Ba chiar nervi! “Pe bune, cum să dai mai mult cu până la 50% pentru un produs doar pentru un bon fiscal? Nu vezi ce face statul cu banii noștri?”

Schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Dar cum puțini sunt motivați să o facă, mentalitatea asta se va perpetua veșnic de la o generație la alta. Și este ipocrit să ne minunăm că lumea e strâmbă când noi înșine punem proptelele pe acea parte.