În prima mea zi de liceu am văzut pentru prima oară cerul printr-un acoperiș de clădire. Mi-a rămas și acum întipărită în minte gaura uriașă care se căsca în tavan, prin care intra un soare blând de septembrie. Luni întregi ne-am plimbat de colo-colo pentru că nu aveam o sală de clasă a noastră. Era primul an după Revoluție și prima dată în viață când am conștientizat că după rău vine întotdeauna și mai rău.
Zilele trecute mi-am dat seama că ceea ce mi s-a părut de neacceptat ca elevă, a fost totuși un noroc, pentru că tavanul acela a căzut în zile de vacanță, când clădirea era goală. Puteam să-l văd prăbușindu-se peste mine.
Întorcându-ne așadar în anul de grație 2023, aproape 2024, aflăm cu stupoare că în nordul țării un internat s-a prăbușit peste copiii pe care îi adăpostea. Viața unui adolescent a fost curmată, iar a altor câțiva mutilată. Imaginea ruinelor unei clădiri care pare că aștepta doar o ușă trântită să cadă, mă paralizează.
Se caută vinovați, dar evident că acolo unde responsabilitatea este împărțită în bucăți imposibil de pus cap la cap, e greu să spui cine este călăul. Și oricum, ca și în alte tragedii, nimic nu mai aduce victimele înapoi.
În plus, nu învățăm nimic. De atâta amar de vreme nu reușim să ne debarasăm de celebrul “las-o, mă, că merge așa!” Trăim în pericol pe străzi, în școli, în blocuri sau instituții publice, pentru că electoral e mai simplu și profitabil să plângi o mână de victime, decât să pui în disconfort turme de votanți.
Noi suntem însă mari, vaccinați, responsabili pentru deciziile luate. Dar binele copiilor noștri se bazează pe înțelepciunea noastră. Este important să îi protejăm. Să alegem soluții optime pentru integritatea lor fizică și sănătatea emoțională.
Într-o lume plină de ticăloși preocupați de propriile mize minuscule, au rămas puțini oameni care chiar prioritizează interesele celorlalți. Foarte puțini. Nu alergați după himera promisiunilor de mai bine, nici nu vă lăsați pradă voinței sorții. Nu mergeți cu turma, pentru că nu garantează nimic. Alegeți conștient! Oameni echilibrați care să îi învețe. Clădiri sigure care să îi adăpostească. Activități care să nu îi pună în pericol real.
Vina tragediilor este întotdeauna a celor plătiți să-și facă treaba și o fac prost: constructori care au învățat meserie la școala vieții, directori care privesc detașat la ruinele în care își desfășoară activitatea, primari care au alte treburi decât binele comunității.
Dar asta nu mai contează atunci când se întâmplă astfel de nenorociri. Pentru că nu ei suportă consecințele cele mai dure. Ci noi și, mai grav, copiii noștri.
Sursă foto: Cotidianul.ro