Despre Ego trebuie să spunem numai de bine. Altfel îl apucă furia narcisică și vai de cine îi iese în cale!
Ego-ul este acel cumul de identități pe care ni le creăm pentru a supraviețui social. Este sinele fals, zic psihologii, este îndepărtarea de Dumnezeu, zice religia. Este bun și rău, util și distrugător. Dar oricum ar fi, simpla lui conștientizare ne așează pe drumul către echilibru.
Cum recunoaștem Ego-ul? E mai simplu decât pare pentru că pornește de la banalul pronume EU. În parenting se ivește atunci când părintele se lasă purtat de propriile dorințe, așteptări care să-i satisfacă nevoia de statut și uită de cele reale ale copilului: eu vreau să iei note bune (nu neapărat să înveți constant și mult), eu vreau să iei premiu (nu neapărat să-l și meriți), eu vreau să te porți frumos să nu mă faci de râs, deci nu mă interesează starea ta emoțională.
Părinții dominați de ego folosesc mult acest pronume. “Eu știu mai bine”, “eu la vârsta ta eram zmeu” sau, celebrul, “pentru că așa zic eu!” Inutil de precizat cât de greu este pentru un copil să crească la umbra unui părinte controlat de propriile sale nevoi false.
Dar ego-ul nu se manifestă doar acasă. În organizații este un mediu cu adevărat propice de a ne etala propriile orgolii și nevoi de statut. La ședințele de management sunt poate cele mai grandioase concursuri de frumusețe și ciocniri ale falselor identități.
Șefii dominați de ego folosesc același arsenal lingvistic ca părinții. Și au aceeași incapacitate de a înțelege că lumea nu gravitează în jurul opiniilor și deciziilor lor. Iar departamentele pe care le păstoresc sunt într-o continuă hemoragie de personal.
Oricât de rău pare, a renunța la ego este nu doar imposibil ci și auto-distructiv. Ideea nu este să devenim maeștri în arta meditației, ci oameni funcționali, ancorați în viața de zi cu zi. Iar asta cere un arsenal de abilități și reacții care nu ne sunt întotdeauna caracteristice.
Dar a ne lăsa întotdeauna purtați de instinctul dictat de nevoia statutului, a grandorii, îi distruge pe cei din jur. Nu putem crește copii puternici și autonomi, dacă îi transformăm în actori ai propriei noastre piese cu păpuși. Nu putem crea un mediu organizațional propice performanței dacă toate obiectivele pornesc de a a hrăni un sine fals de șef. Nu putem avea relații împlinite dacă ne așteptăm ca celălalt să răspundă constant și prompt nevoii noastre de a avea întotdeauna dreptate.
De aceea vă propun exercițiul din titlu: ca măcar de trei ori pe zi să renunțați la ego. La coadă la supermarket, unde de iscă des conflicte, în trafic, la birou, acasă, oriunde simțiți că apare EU, dați-i în cap și lăsați noi, voi, ele să apară. Veți fi surprinși de rezultate!