Anxius al II-lea, poveste contemporană

  • 13/03/2019

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odată un împărat care avea un băiat. Şi copilul creştea într-o zi cât alţii într-un an, ajungând rapid la maturitate.

Toată lumea aştepta cu nerăbdare ca Anxius al II-lea să preia tronul pentru că împăratul era deja bătrân şi chinuit de neputinţe. Dar băiatul avea un mare defect: era îngrozitor de fricos. Se temea și de umbra lui, ce să conducă oşti în bătălie? Curtenii jurau că l-au văzut fugind şi ascunzându-se sub plapumă de frica unei pisici.

Se zice că prinţul din povestea noastră semănă puţin cu bunicul lui, Anxius I, care era la rândul lui cam temător din fire. Dar acesta s-a îndrăgostit şi a trebuit să-şi găsească puterea de a lupta în turnir pentru femeia iubită. Odată ce a câstigat bătălia şi soţia, s-a lecuit de temeri şi ezitări.

Băiatul nostru însă nu da semne să se îndrăgostească, nici nu avea cum pentru că nu părăsea camera decât rareori, de frică să nu se petreacă o catastrofă.

La început oamenii din regat au râs, l-au ridiculizat. Au inventat sau poate doar au spus mai departe tot felul de poveşti despre reacţiile viitorului rege. Apoi şi-au dat seama că, de fapt, ar trebui să se teamă la rândul lor. Cu un rege aproape neputincios din cauza bătrâneţii şi un urmaş care evită să iasă din dormitor, orice pericol, cât de mic, se poate transforma într-o ameninţare reală.

Aşa că au încercat să găsească leacul. A umblat vestea peste mări şi ţări că cine ştie să vindece frica lui Anxius al II-lea va primi drept răsplată două care pline de aur şi 100 de parcele imobiliare ale regatului, foarte bine plasate.

Au venit mii de doctori, care cu poţiuni, care cu idei trăznite. Dar frica devenea parcă mai mare şi mai ameninţătoare. Toată lumea se resemnase într-un târziu, aşteptând tragicul deznodământ.

Într-o zi, la castel a venit un om bătrân, cocârjat, ponosit, dar ager la vorbă şi la minte. A cerut ceva de mâncare, plus o slujbă, pentru că avea nevoie de o sursă de venit. Curtenii l-au hrănit şi i-au spus că nu mai sunt locuri de muncă disponibile. Oamenii fugeau pe capete spre alte împărăţii în căutarea unui viitor mai luminos, aşa că regatul se prăbușea.

Întrebând cauza, bătrânul a aflat de frica urmasului regal. Şi a promis că o va rezolva, astfel încât el îşi va găsi bogăţia personală şi nu va mai avea nevoie să muncească la bătrâneţe, iar regatul se va relansa economic și social.

Evident că toată lumea a fost sceptică. Dar bătrânul a cerut doi cai sănătoşi, mâncare şi apă pentru trei zile, plus o sabie de argint indestructibilă. Astfel a pornit la drum împreună cu Anxi, cum i-ar fi spus prietenii prinţului dacă ar fi avut curaj să-şi facă vreunul.

Ce nu ştia nimeni este că noul consilier princiar era, de fapt, un vrăjitor. Care ar fi putut să-i ia temerile cu bagheta din dotare, dar la moartea lui, când magia ar fi dispărut, era posibil ca acestea să se întoarcă în forță. Aşa că l-a dus pe fricosul din povestea noastră în tărâmul său fermecat, care acum arăta ca o pădure întunecoasă şi fără sfârşit, lăsând omul și calul pradă sălbăticiei.

Rămas aproape singur într-un loc înfricoşător, Anxius a început să tremure de frică şi să plângă. Îi era foame, dar nu avea curajul să coboare de pe cal şi să mănânce. Ca lucrurile să fie și mai complicate, din întunecimea pădurii a apărut o sălbăticiune. Avea cap de lup, corp de leu, picioare de panteră, coadă de cățel şi putere de urs. Ochii în scăpărau în cap, colţii rânjeau ameninţător. Băiatul a crezut că moare de frică. Inima îi bubuia în piept, simţea că nu are aer, iar mâinile şi picioarele nu-l mai ascultau. Şi-a găsit puterea să ridice sabia de argint, tăind capul bestiei, care totuşi supravieţuia de parcă devenea un alt animal. Atunci Anxius a coborât de pe cal şi a lovit de mai multe ori cu arma sa indistructibilă, omorând ciudata creatură.

Deja simţea că prinde puteri. A mâncat şi a băut putină apă, apoi a picat într-un somn greu. Din care s-a trezit cu o altă arătare, de data asta umană, care încerca să-i fure sabia de argint. Prinţul a simţit cum îl apucă din nou panica, dar şi-a amintit cât de bine s-a descurcat în lupta cu bestia. A ridicat sabia, a îndreptat-o spre capul zdrobit şi i-a zis tâlharului:

– Vezi sălbăticiunea aia moartă? Vei avea soarta ei dacă nu dispari rapid!

Omul a fugit înspăimântat şi nici că s-a mai întors!

Bucuros şi sigur că şi-a găsit curajul, prinţul nostru să decis să se întoarcă în regat şi să dea vestea cea bună tuturor locuitorilor. A mâncat, a băut apă, a hrănit calul şi a pornit-o pe cărarea pe care îl adusese bătrânul. L-a tot strigat, dar acesta nici gând să apară, aşa că s-a gândit că se va descurca şi singur, acum că nu se mai teme de nimic.

Prinţul nostru a mers ce a mers, dar drumul părea infinit. Puterile sale şi ale calului erau pe terminate, la fel şi proviziile, deja gândurile negre începuseră iar să-i întunece mintea. S-a urcat în cel mai înalt copac sperând ca de sus să vadă mai bine împrejurimile. Dar imaginea l-a speriat şi mai tare: numai copaci şi negură. Ba noaptea se lăsa şi mai groasă, iar sălbăticiunile începuseră să hăuie.

Panica se instala parcă mai puternic: mai întâi bubuielile inimii, lipsa de aer, tremuratul picioarelor. Prinţul simţea că îi va fi imposibil să supravieţuiască încă o noapte aici!

Dar s-a gândit că dacă tot moare, să o facă încercând. Aşa că a încălecat, a strâns mai bine teaca sabiei şi a pornit la drum. Iar pe măsură ce avansa pe potecă, soarele se ridica pe cer, copacii deveneau mai rari, iar urletele sălbăticiunilor se transformau în cântec vesel de pasărele.

Prinţul a ajuns astfel cu bine acasă, lecuit de temeri şi ezitări. A preluat conducerea regatului si i-a oferit bătrânului vrăjitor nu doar cele două care pline de aur şi cele 100 de parcele imobiliare ale regatului, foarte bine plasate, ci şi slujba de consilier personal.

Locul a înflorit sub noua conducere, atât economic cât şi social. Se zvonește că acum prinţul îşi caută aleasa inimii.

Iar eu am încălecat pe o şa şi v-am zis povestea aşa. V-a placut povestea mea?