În ultima vreme se vorbește mult despre educația cu blândețe, concept care în principiu ne pune pe toți în acord. Violența de orice fel generează fie violență, fie anxietate, iar starea de bine, de echilibru, atât de necesară unei vieți interioare sănătoase, nu se poate instala într-un context conflictual.
Dar există o parte a blândeții excesive la care cu siguranță nu v-ați gândit: lipsa motivației de a performa școlar, sportiv sau profesional. În principiu e comod, confortabil să fim tratați cu mănuși de catifea și covoraș roșu la fiecare pas.
Dar zona cu adevărat strălucitoare, podiumul, laurii, aparțin celor care au fost uneori împinși, târâți sau atuncați către acolo, celor care au luptat, s-au sacrificat, au simțit nod în gât, durere, voință agresivă.
Ori toate acestea sunt anihilate de o educație protectivă, în care nevoile de moment, inclusiv cele emoționale sunt satisfăcute prompt și constant.
Și nu doar laurii. Și caracterele se nasc din durere. Există puțini oameni care au în dotarea inițială o doză suficientă de empatie cât să înțeleagă dinamica grupul social și comportamentul individual. Apoi învățăm și din povești sau interacțiuni confortabile, dar cele mai memorabile și valoroase lecții de viață sunt cele care au durut, metaforic vorbind evident.
Există așadar educație cu blândețe. Dar cu siguranță performanța cere un arsenal mult mai variat. Ca antrenor, educator, părinte, ai momente de calm, altele de blocaj, altele de ridicat vocea, altele de stabilit limite ferm(e). Doar unul dintre ele nu este și nu poate fi suficient.
Observ tot mai rar copii cu ambiții. Văd părinți ambițioși, dar cei mici (sau mai mari) rareori mai au zvâcuri de dorințe: să fie medici, fotbaliști de succes sau astrofizicieni la NASA. Pentru că trebuințele înalte nu vin neapărat din confort, nici din disconfort, ci tocmai dintr-o varietate de intervenții educative și modele de urmat.
Performanța nu se poate obține așadar doar cu blândețe. Nu vei accede la o facultate de top doar cu vorbe bune sau mângâieri pe creștet decât dacă ai o dotare cognitivă peste medie. Și cum acestea sunt excepții, pregătește-te de niște săpuneli parentale sau din partea profesorilor uneori.
Nu vei fi sportiv de excepție primind doar încurajări. Uneori vei face lucruri stupide și un întreg stadion te va huidui. Ar fi naiv să cerem maselor blândețe…
Nu vei deveni un chitarist de excepție fără să-ți sângereze uneori degetele. Iar ca părinte nu-i tocmai blând să poți fi părtaș la așa ceva.
Nu poți fi un medic excelent fără ca la un moment dat tu sau cei din jur să nu te fi confruntat cu slăbiciunile tale. Ori asta e crud. Dar nici să-ți moară un pacient nu-i tocmai ușor și vindecător.
Eu nu spun să purcedeți la a vă bate copiii precum moșul din poveste cocoșul ca să facă ouă. Dar vă spun că acolo sus, în liceul bun, facultatea de top, jobul bine plătit sau echipa de elită nu se ajunge ușor. Este un drum lung și frustrant, în care mângâielile pe cap alternează cu niște împins, nu tocmai blând uneori, de la spate.