Se vorbește tot mai mult despre dezvoltarea emoțională a copiilor noștri și, evident, despre cum școala ar trebui să o asigure cu prioritate.
Ceea ce este bine. O dezvoltare cognitivă sănătoasă nu se poate atinge decât echilibrând-o cu emoții pe măsură. Iar a discuta despre asta, aduce un pic mai aproape a realiza.
Totuși dacă memoria, gândirea, atenția sunt procese psihice care pot fi supuse educației standardizate, cu afectivitatea este un pic mai greu.
Pentru cei care nu știu, copiii mici fac deja la școală o materie intitulată Dezvoltare Personală. În care învață să-și recunoască emoțiile, să-și definească pasiunile, punctele forte și slăbiciunile, să decodifice sentimentele celor din jur, să comunice. Este frumoasă, ușoară, utilă.
Dar vorbim despre o abordare formală. Iar emoțiile sunt individuale, dinamice, greu de pus în categorii predefinite. Există oameni triști care zâmbesc minunat. Și oameni veseli care își ascund zâmbetele din variate motive. Nu toți cei care ne vorbesc frumos sunt buni. Nu toți cei care ne ceartă sunt abuzivi. Apoi același stimul poate trezi unui grup extins oameni, o gamă largă de reacții afective.
A decodifica și pune în conținuturi de manual întreaga varietate emoțională umană este practic imposibil. Ba, mai mult decât atât, ca și în cazul Religiei, un dascăl neasumat și limitat poate face mai mult rău decât bine.
Profesorii care știu meserie și sunt ei înșiși foarte maturi emoțional, fac Dezvoltare Personală cu har și la fiecare oră. Încurajează copiii să-și exprime opiniile, sentimentele, impedimentele. Acceptă negații, cărora le răspund cu umor sau diplomație. Și neputințe, cărora le răspund cu încurajări. Copiii mei au norocul unor astfel de exemple. Dar știu sigur că există mulți alții ghinioniști.
În plus, modelele de urmat sunt și vor fi tot mai puține. Pentru că o carieră didactică, cu salarii mici și prea mulți oameni în jur care știu mai bine ca tine ce ai de făcut, nu este tocmai ceva să-ți mai dorești de la viață.
Așa că până ajungem să trăim într-o lume perfectă, cu un sistem de învățământ finanțat corespunzător, în care să se investească inclusiv în cercetare, nu doar peticiri de tencuieli, tot nouă, părinților ni se cuvine să ne educăm copiii, mai ales emoțional. Să îi întrebăm ce simt, ce au nevoie, care le sunt obstacolele. Cât stă în puterea lor și unde au nevoie de ajutor? Și să îi ascultăm, pentru că ne răspund întotdeauna corect!
Să înțelegem că educația este un drum infinit. Că uneori contează rezultatul imediat, dar cel mai des este important să dezvolți sănătos, durabil, trăsături de caracter care nu se demodează niciodată: perseverență, curaj, comunicare, asertivitate, colaborare.