Unul dintre cele mai invocate subiecte de dezvoltare personală și consultanță organizațională este schimbarea. Se vorbește despre ea ca despre un Sfânt Duh pământenesc și nu degeaba, cu siguranță este o constantă a existenței fiecăruia dintre noi.
Dar nu se vorbește neapărat corect. Pentru că schimbarea voită, conștientă, este greu spre imposibil de implementat. Iar ceea ce noi numim schimbare se dovedește, de fapt, doar un proces adaptativ la modificările care apar în exteriorul nostru.
În proiectele de consultanță, sunt extrem de vizibile aceste coordonate: atunci când îți propui să schimbi ceva reușești rareori și necesită eforturi supranaturale. Apoi inevitabil apar dezechilibre, modificări nedorite și greu de anticipat în alte zone care nu necesitau intervenții. Organizațiile sunt organisme complexe, greu de cunoscut în profunzimea lor, de aceea astfel de soluții trebuie privite cu mult scepticism.
Ce poate face totuși un consultant? Niște mecanisme funcționale fără neapărat să le schimbe pe cele existente, identificarea verigilor slabe și, mai ales, a zonelor de potențială creștere. Nu poate intra totuși cu picamerul și demola în speranța unei reconstruiri durabile decât dacă oricum firma respectivă e cu un picior în groapă și nu riscă nimic.
În educație este la fel. Mulți părinți și educatori vor o resetare a “defectelor” copiilor, o resoftare a personalității lor. Realitatea este că orice defect uman poate fi o calitate în viața reală: insistența agasantă, calea spre multe uși deschise, timiditatea, o vulnerabilitate ușor de exploatat artistic, agitația excesivă drumul spre o carieră sportivă. A le atenua în speranța de a crea un om mai bun conform standardelor noastre subiective, nu aduce nimic pozitiv, doar inadaptare și tristețe.
Educația nu schimbă așadar “firea omului” ci îmblânzește, găsește modalități de canalizare a potențialelor talente și de gestionare a comportamentelor pe care societatea le consideră neconforme.
Am scris cele de mai sus pentru că observ o apetență crescută pentru a schimba. Omul modern schimbă tot atunci când i se pare că nu mai funcționează, iar când nu poate schimba, tot vrea să schimbe ceva. Dar nu este neapărat înțelept așa. Nu putem modifica sentimente, personalități, trecutul, viitorul. O putem face totuși cu legile, locul de muncă, o mașină de spălat stricată sau pantalonii care nu ne mai încap.
Observați algoritmul? Schimbăm ceea ce stă în puterile omenești. În rest ne adaptăm la ceea ce contextul, soarta, divinitatea, natura ne provoacă să o facem.