În educație NU există predestinare, doar alegeri și exemple personale

Se întâmplă destul de des ca în familii pe care le vedem în jur, anumite decizii să devină constante pentru mai multe generații. De exemplu, alegerea unei anumite cariere: există neamuri de doctori, avocați, profesori. Sau alegerea antreprenoriatului. Dar și chestii mai greu de dus: preferința pentru divorț, dependențe sau variate alegeri personale nefericite.

Românul găsește rapid explicațiile convenabile: “așa le-a fost scris!”, “așa a vrut Dumnezeu!”, “cu soarta nu te pui!”

Realitatea este că educația umană funcționează la început pe bază de exemplu. Copiii nu fac ce le spunem să facă, ci fac ceea ce văd la noi. Alegerile noastre, deciziile pe care le luăm, sunt, cel puțin pentru o vreme și ale lor. Relațiile toxice pe care le acceptăm, devin familiarul lor. Problemele noastre, ale căror soluții le evităm poate, devin reperele lor. Deciziile noastre mai bune sau mai proaste, viitorul lor.

Când cresc și capătă propriile experiențe și judecăți de valoare, copiii se pot îndepărta de cele preluate de la părinți. Dar puțini au puterea să se rupă total de sistemul în care au crescut, de aceea repetă inconștient scenariile scrise în pruncia lor.

Prezentul nostru, al părinților, este așadar devenirea lor, a copiilor. Un tată alcoolic va deveni, poate, un soț asemenea. O mamă abuzivă ar putea fi înlocuită de o soție toxică. O masă prea bogată acasă, drumul spre obezitate. Strămoși care au părăsit prematur școala și, uite, s-au descurcat, un nou abandon.

Nu e blestem. Nici destin, pentru că așa cum zic mereu acesta nu-i un dat supranatural ci, de fapt, suma deciziilor noastre cotidiene.

Este așadar modelul care ne formează și pe care îl căutăm perpetuu. Pentru că oricât de rea pare o alegere, este preferabilă atât timp cât ne este familiară, cunoscută, trăită.

Vestea bună este că în educație nimic nu este ireparabil. Omul are capacități incredibile de a depăși impedimente, obstacole, scenarii, modele atât timp cât sunt demontate, demitizate. Dar, deseori, cea mai grea parte este să realizezi că ceea ce pare confortabil, știut, normal, te poate duce pe cărări la fel de întortochiate ca ale înaintașilor.