
Marota celor care critică școala românească este, de ani buni, preocuparea excesivă a acesteia pentru memorarea mecanică.
Și așa se întâmplă când oameni pentru care noțiunile de psihologie se reduc ca termeni precum “dezvoltare personală” sau “căutarea sufletului pereche” simt că sunt specializați în orice.
Este clar că școala românească a pierdut nu doar startul cât și cursa întreagă. Statisticile sunt îngrijorătoare de ceva vreme, dar cum prioritățile par altele (nu știm care, încă), mergem tot înainte ca pionierii și tot ca ei vom ajunge.
Dar nu preocuparea pentru a memora este problema actuală. De fapt, aceasta nici nu mai este atât de prezentă. Față de generația noastră care învăța mecanic aproape săptămânal nu doar poezii, ci și texte în proză, pe care apoi le scria după auto dictare, în zilele noastre nu știu dacă am auzit în fiecare semestru/ modul de astfel de evaluări. Și e bine așa.
De asemenea, majoritatea testelor la materiile cunoscute clasic pentru potențialul de toceală sunt cu alegerea unei variante de răspuns. Sau există varianta de notare pe bază de proiecte. (Care ar fi bună dacă acestea chiar ar fi adaptate vârstei elevilor și logisticii normale dintr-o casă de om. Dar mulți profesori cred că în fiecare părinte stă un arhitect cu buget de Dubai și un magazin de bricolaj în ogradă.)
Nu spun că n-ar mai exista dinozauri în sistem care se cred în 1980 toamna. Dar nu aceasta este normalitatea în școlile de azi.
Oricum trebuie să știți că memorarea chiar este bună. Chiar și cea mecanică. Nu poți vorbi despre învățare fără ea. Orice alt proces psihic cognitiv și nu numai (limbaj, gândire, percepție, creativitate) se bazează pe concepte, experiențe, algoritmi memorați.
Limba maternă se deprinde memorând. La fel și oricare altă limbă străină. Matematica nu este doar “deșteptăciune”. Ci aplicarea unor formule de calcul, teoreme, algoritmi. Da, poate că nu are sens să știm anii de domnie ai lui Ștefan cel Mare. Dar ne ajută să fim ancorați în timp, că e tare rău să crezi că lumea începe cu anul nașterii tale.
Chiar și hulita latină, moartă așa cum e, ajută. Pentru că harta unei limbi e hrană pentru creier.
Și pentru cei care cred că nu se fac și chestii practice, vă mai zic o dată că există o disciplină care se numește Educație Tehnologică și are multe lucruri interesante de spus. Numai că, asemeni Sportului, este Cenușareasa orarului.
Este boală globală să credem că nevoile noastre sunt ale întregului mapamond, că dacă nu știm noi, nu există și că având Google devenim specialiști în orice, de la cosmetică la neurochirurgie.
Realitatea este că ai nevoie de multe informații și experiență în a le manipula pentru a putea emite opinii pertinente, adaptate contextului. Și ar ajuta să ne oprim din a judeca și să începem a ne pune mai multe întrebări la care să căutăm răspunsurile corecte, nu pe cele care ne convin.
Nu de alta, dar deja vedem rezultatele prea multor opinii neavizate.