Am debutat în carieră la începutul anilor 2000. Dădeam anunțuri în România Liberă și răspundeam la telefoanele candidaților. Am trăit atunci vremuri interesante, în care selecția era mult mai facilă și motivația oamenilor de a se angaja mult mai onestă. Mi se pare ireal să-mi amintesc de tineri absolvenți de Automatică veniți spontan la poarta unei firme de IT, cu CV-ul în mână, în căutare de job.
Și de momentul în care am cerut șefului meu buget pentru recrutarea online, iar el m-a privit ca pe un extraterestru. Una la mână: ceream bani mulți pentru ceva ce costa o nimica toată, a doua, ceva-ul ăla era de-a dreptul absurdo-fantastic.
De atunci paradigma s-a schimbat serios și constant. Piața muncii este acum extrem de dinamică și, pentru cei neexperimentați sau obtuzi, imprevizibilă.
Nu exagerez când spun că vorbim acum despre o criză de talente. Indiferent de nivel ierarhic, domeniu de activitate sau chiar localizare geografică, companiile au dificultăți în a găsi angajații potriviți. Iar situația va deveni și mai provocatoare. Recrutarea este deja o luptă pentru a atrage candidați altfel decât prin a posta anunțuri, iar selecția un ritual de curtare.
Cu toate acestea puține departamente HR și puțini consultanți externi par a fi înțeles că vremurile s-au schimbat și în curând vom vedea modificări mai dramatice. Dar și că vine momentul nostru, pe care cei bătrâni ca mine îl așteaptă de mult: adică vremurile în care va fi vizibil pentru toți că abilitatea de a-i atrage, păstra și valoriza pe cei mai buni va face negreșit diferența între învingători și învinși în lupta economică.
Chiar nu mai e loc de răsfățuri cu CV aliniat la dungă și interviuri aberante. Nici de impolitețe ascunsă sub scuza volumului mare de muncă. Generațiile s-au schimbat, cei buni au multiple opțiuni și numeroase așteptări. Dacă stai să respecți proceduri inutile și să testezi motivații volatile oricum, rămâi cu buza umflată și cu multă mediocritate prin dosarele de personal.
N-am pierdut nici măcar un pariu profesional până acum și pentru că îmi plac, lansez încă unul: vremurile S.F. în care apare un singur candidat pentru un post, oricare ar fi el, și acesta trebuie să devină ANGAJATUL, nu sunt departe. Iar pentru asta trebuie joburi bine definite, proceduri clare și coerente, o cultură organizațională care să transforme orice nou-venit într-un performer. Gata cu a-l căuta pe cel mai bun, vine vremea de a face Rai din ce ai. Provocator, dar greu pentru cei care nu înțeleg că raiul organizațional cere o fundație solidă, care se clădește din timp.
Uitați de pe acum așadar de shortlisturile clasice de tipul “uite trei CV-uri, numai unu-i norocos”! În primul rând pentru că este absurd să selectezi prin comparație. Oricât de similari profesional ar părea potențialii angajați, nu putem reduce talentul la grile de indicatori.
În al doilea rând pentru că vor deveni un vis la timpul trecut, generalizat. Cei din domenii care se confruntă deja cu o criză de personal au uitat de ele. Iar criza asta se generalizează încet, dar sigur.