Poveşti de adormit copiii

Leul cel timid

Într-o lume în care toţi vorbesc despre războaie şi în care cel mai important, acela cu propriul nostru echilibru mental, pare a fi deja pierdut, eu scriu poveşti. Aşadar: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici n-am avea ce povesti, a fost odată un pui de leu. Care avea, ca toţi copiii din lume, foarte multe calităţi. Leuţul nostru era, de exemplu, foarte muncitor. Întotdeauna îşi făcea treburile bine şi la timp: temele, ordine în camera lui, ba chiar pregătea deseori cina. Apoi era şi foarte săritor, când afla de cineva la nevoie, devenea primul care îşi oferea sprijinul necondiţionat. Nu în ultimul rând, leul nostru era foarte amuzant, doar că dintr-un motiv pe care vi-l spun imediat, cei din jur îl percepeau a fi mai degrabă tont decât fioros sau glumeţ. Dar aşa cum toţi avem câte un defect, şi personajul din povestea mea are unul: o timiditate cum rar s-a mai văzut la un prădător! Deşi învăţa mult şi bine, având întotdeauna răspunsuri la întrebările profesorilor, la şcoală deseori i se întâmpla ...
Citește mai mult »

Legenda ghioceilor

Povestea spune că fost odată ca niciodată un împărat care avea o fată foarte frumoasă. Atât de frumoasă era încât toată lumea rămânea uimită în faţa ei! Bărbați, femei, copii, câini, pisici amuțeau și amorțeau, de nu-și mai găseau glasul sau pașii atunci când o priveau! Vremea trecea, iar prinţesa din povestea noastră a ajuns la vârsta măritişului. Se căutau astfel pretendenţi prin toate împărăţiile din lume, pentru că cine lua fata de nevastă, moştenea şi tronul împărătesc. Numai că cei care veneau să o cunoască rămâneau toți muţi de uimire, de nu mai reuşeau să iasă din transa frumuseţii ei. Şi cum ar putea să conducă o ţară cineva care nu poate scoate o vorbă în faţa minunăției unei fete? Prințesa noastră era tot mai tristă și lipsită de speranță. Iar pretendenţii se cam împuţinau şi ei. Într-o zi frumoasă de primăvară, pe când se plimba gânditoare prin pădurea din apropierea palatului, a văzut un băiat cam de vârsta ei, care părea pornit la vânătoare. Era aşa de frumos călare pe calul său puternic şi mare! A încercat ...
Citește mai mult »

Povestea de seară: Campionii

Am scris această poveste la cererea copilului mic, care consideră că sunt prea puţine texte despre fotbal pe acest blog. Să restabilim echilibrul, deci: În fiecare an animalele din pădurea noastră organizează Campionatul Natural de Fotbal. Competiţie importantă şi impozantă, jucată de două decenii încoace, campionatul despre care vă povestesc acum are totuşi un mare defect: a fost câştigat mereu de aceeaşi echipă – cea a urşilor. Nimeni n-a reușit vreodată să-i învingă! Animalele pădurii au încercat din răsputeri să schimbe lucrurile şi au invitat echipe-vedetă de peste hotare. În urmă cu trei ani, cea a focilor, care s-a dovedit a avea un joc de cap spectaculos şi nişte abilităţi de dribling neaşteptate, a pierdut în ultimul minut de prelungiri! Au mai ajuns în finală lupii, apărători feroce ai porții, iepurii, recomandaţi de o viteză ameţitoare şi chiar broaştele ţestoase care nu stau prea bine la fizic, dar știu excelent cu strategia de joc. Nimeni altcineva nu a reuşit vreodată să ridice Cupa Campionatului Natural de Forbal, o minunăţie facută din aur şi plină de pietre preţioase. Anul acesta ...
Citește mai mult »

Fulgul de zăpadă

A venit timpul pentru o nouă poveste de adormit copiii cuminţi. Una de sezon, cu dor de iernile şi zăpezile copilăriei mele: A fost odată ca niciodată un mititel strop de apă. Și, dacă îmi citiți poveștile, știți deja cum era picul nostru, unul ca oricare altul: nici prea mare, nici prea mic, nici chiar bebeluș, dar nici bătrân, nici prea limpede, dar nici tulbure nu părea. Stropul nostru călătorea prin natură așa cum îi era destinul. Mergea prin pământ, pe la rădăcinile florilor şi ale copacilor. Ajungea prin râuri şi lacuri unde înota alături de nuferi, broscuţe şi lebede. Urca apoi uşor până la nori, de unde ploaia îl aducea mereu jos, printre noi toți. Şi trăia întâmplari care mai de care mai palpitante. De exemplu, într-o zi călduroasă de vară, a ajuns în găleata cu apă dintr-o gospodărie de la ţară. Iar de acolo un bou bătrân şi cam chior l-a înghiţit pe nerăsuflate. Doamne, ce călătorie! Altă dată, căzut din cer ca o ploaie mărunțică şi neaşteptată, a aterizat pe nasul unei şcolăriţe care l-a ...
Citește mai mult »

O poveste de Crăciun

Trebuia și o poveste de adormit copiii potrivită lunii Decembrie! Pur și simplu trebuia! Așadar: A fost odată ca niciodată, căci dacă n-ar fi, nici n-am avea ce povesti. A fost odată o femeie batrână şi săracă, ce trăia în pădurea de pe lângă un sat. Acum cât de bătrână era, nu prea ştie nimeni. Unii zic că ar fi avut mai mult de 100 de ani, alţii că n-a văzut nici măcar 70 de primăveri, doar că necazurile şi răutatea o fac să arate așa de urât. Nici la partea cu săracia satenii nu prea par de acord: unii spun că ar fi moştenit padurea de la tatăl ei, un om foarte bogat, dar că fiindu-i frică de hoţi nu vrea să-şi arate avuția, alţii că nici nu știe cum arată banii. Exista și o unanimitate de păreri: că femeia despre care povestesc acum ar fi un personaj cu adevărat malefic. Moment în care taberele se împart iar. Unii o cred vrăjitoare, una rea, care îşi adună poţiuni de prin pădure şi face farmece oamenilor pe care nu-i place. ...
Citește mai mult »

Lupul cel mic și Mantia Îndrăznelii

De mult n-am mai scris o poveste de adormit copiii! Și știu că sunt tot mai mulți care o așteaptă. Așa că iată, una nou nouță, proaspăt ieșită din focul creației: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nici nu s-ar povesti, a fost odată o haită de lupi. Și era una ca toate celelalte: cu multe animale la un loc, ajutându-se reciproc la nevoie și împărțind hrana pe care o puteau găsi. În grupul despre care vorbim acum erau mulți lupișori mici, ca toți ceilalți lupișori. Dar și unul cum n-ați mai văzut: fricos din cale afară! Îi era frică de vânt, de foșnitul frunzelor, de umbra lui, de apus. Nici gând să meargă la vânătoare cu ceilalți, pentru că, probabil, înainte să se confrunte cu pericolele, l-ar fi doborât panica. Deja prietenii de joacă făceau glume pe seama lui. Ieșeau brusc din tufișuri speriindu-l, inventau povești fantastice cu monștri de neînvins, îl șicanau dând vina apoi pe spirite invizibile și rele. Puiul nostru de lup era din ce în ce mai fricos și mai trist. ...
Citește mai mult »

Bufnița ghinionistă

A fost odată ca niciodată o bufnița ca toate celelalte surate ale ei. Ceea ce avea, totuși, ea și nu aveau altele era un ghinion cumplit. Orice încerca să facă, se lovea de câte un nenoroc. Să vă dați seama câtă neșansă experimenta, vă spun că atunci când a învățat să zboară, un con de pin i-a căzut cu putere pe aripă, întârziind-o astfel cu câteva luni. Iar când și-a făcut prima prietenă din pădure, s-a împiedicat și s-a lovit cu ciocul de o piatră, de n-a putut să-i vorbească o vreme bună. A încasat, dintr-o întâmplare nefirească, glonțul destinat de vânător unui cerb impetuos. A spart un parbriz de mașină în miez de noapte, constatând astfel că cioburile nu aduc noroc, ci doar mici răni dureroase. Ba chiar a lovit din greșeală un arici, accident care i-a costat pe ambii câteva zile de repaus forțat. Ce să mai spun: era obosită și sătulă de atâtea întâmplări nefericite și chiar nu știa cum să le mai facă față. Inițial a ascuns prietenilor supărările ei. Credea că toți o ...
Citește mai mult »

Veverița cu poftă de alune

A fost odată ca niciodată o veveriță ca toate veverițele: roșcată, cu un pămătuf în loc de coadă, jucăușă și dornică la cățărat. Părea tot timpul pusă pe șotii, avea prieteni mulți și destoinici, îi plăcea să se distreze și să cunoască noi locuri și experiențe. Într-una din zile, s-a întâmplat un incident regretabil: veverița noastră a fost călcată pe coada ei stufoasă și roșie de un urs morocănos și puțin cam chior. O durea atât de tare! Și nu știa cum să facă să-și aline suferința. A urcat cu greu în vizuina ei și a luat o alună să ronțăie în timp ce se gândea la soluții. Îi plăceau tare mult semințele de tot soiul și avea provizii prin toată locuința. Tot ronțăind, a realizat că durerea cozii devenea mai difuză, iar supărarea produsă de ursul care nici măcar scuze nu și-a cerut, era pe trecute. Alunele sunt, pasămite, magice! De bucurie că a găsit leacul minune, a mâncat așa de multe încât era să-și termine proviziile într-o singură seară! Altă dată, s-a certat cu prietena ei cea ...
Citește mai mult »

Ursulețul supărăcios

Hai că de mult n-am mai spus o poveste de adormit copiii! A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, știm cu toții că nu s-ar povesti, a fost odată un ursuleț ca toți ceilalți ursuleți: nici prea mare, nici prea mic, nici prea cuminte, nici prea neastâmpărat, nici prea înțelept, dar nici needucat nu părea. Ursulețul nostru avea încă prieteni și locuia într-un bârlog frumos. Dar era tare, tare, tare supărăcios! Cum îi adresa cineva o întrebare, i se părea că sigur se strecoară acolo o insinuare. Despre glume, nu mai vorbesc, rar se întâmpla să nu se supere tare rău pe cei care le spuneau. Se certa din nimic cu prietenii, vecinii și chiar străinii care se nimereau prin apropiere. Apoi se supăra și mai tare pentru că… s-a supărat. Ar fi vrut să fie și el ca celelalte animale ale pădurii, să-și petreacă majoritatea timpului în calm și cooperare, dar nu știa cum să facă. Toți îi cunoșteau felul de a fi și încercau, pe cât puteau, să-l protejeze de supărări. Pentru că așa sunt prietenii, ...
Citește mai mult »

Vorbele împietrite

Nu am scris până acum basme cu prințese și m-am gândit că ar fi păcat să rămână așa. Evident că de această dată nu am născocit la cerere, dar tot poveste de adormit copiii se cheamă că e. Așadar: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nici nu s-ar pomeni, a fost un împărat care împărățea împreună cu împărăteasa lui o împărăție împărățească, unde oamenii erau mereu calmi și fericiți, nu existau certuri sau războaie, nici sărăcie. Și într-una din zile a venit mare veste de la palat că familia regală a dat naștere unei fetițe. Toți supușii s-au bucurat, iar ursitoarele din zonă au dat fuga să prorocească nou-născutei cum îi va fi viața. Prima dintre ele i-a prezis că va fi frumoasă cum nu s-a mai văzut. A doua, că va fi deșteptă și înțelegătoare, întotdeauna plăcută de cei din jur. Când să-și spună și cea de-a treia mașteră vorbele, micuța a început să plângă, probabil de foame. Supărată de întrerupere, aceasta i-a ursit ca de câte ori își va spune opiniile sau părerile despre ...
Citește mai mult »