- 28/02/2018
Se întâmplă uneori ca proiectele de recrutare și selecție să iasă din prima. Și ies bine. Alteori muncești zile în șir, dai telefoane, încerci căi nebănuite. Și ies, dar chinuit și parcă nu la fel de bine. Același client, același proiect, același recruiter, dar la momente diferite poate avea rezultate complet opuse. Ce face diferența? Contextul, numărul celor deschiși la schimbări de job sau măcar la a comunica, adică ceva ce nu prea putem controla. Factorul hazard.
La fel pățesc și căutătorii de job. Uneori le iese din prima, alteori caută cu disperare și nu se leagă nimic. Noroc sau ghinion și aici: piața fluctuează, când ai contracandidați cu duiumul, când ajungi singur la linia de sosire.
Orice profesionist poate confirma că succesul, indiferent de domeniu, are un ingredient care apare spontan, necontrolat, deși cu siguranță muncit și așteptat: un context, o întâlnire, o sclipire, o idee.
Știu că nu este științific, dezirabil, acceptat social să vorbești despre eșec sau reușită în termeni altfel decât măsurabili. La rândul meu am crezut multă vreme că totul în viață respectă sensul cauză -> efect. Dar recunosc acum că uneori hazardul, acea chichiță indefinibilă a destinului, chiar își bagă coada în devenirea noastră și ne încurcă sau descurcă ițele indiferent de volumul de muncă, motivația sau voința cu care suntem înarmați.
La ce ne-ar ajuta această constatare pseudo-tehnică? Uneori, în goana nebună întru atingerea obiectivului setat, sfârșim epuizați, incapabili să reacționăm echilibrat, eficient. A preda uneori controlul, a capitula pentru a lăsa factorul surpriză să-și facă planurile, poate fi de ajutor. Punem pauză, zicem “fie ce o fi”, încărcăm bateriile, așteptăm puțin minunea.
Apoi purcedem din nou la treabă și vom vedea că ceva-ceva tot s-a schimbat.